25 iulie 2024 8:39

Problema cainilor vagabonzi in dezbatere publica. Doar cativa mangalioti au fost preocupati de rezolvarea acesteia

Circa 30 de cetăţeni ai Mangaliei – dintre care mai bine de jumătate membri ai ONG-urilor ce luptă pentru drepturile animalelor fără stăpân – au participat, astăzi, la Casa de Cultură, la o întâlnire cu reprezentanţii primăriei, a cărei temă a fost problema câinilor comunitari.

Din păcate, ca de obicei în cazul probelemelor grave (şi ne amintim, în acest sens, de fiasco-ul mitingurilor „frigului“), mangalioţii au demonstrat, o dată în plus, că lasă rezolvarea acestora în mâna oricui, mai puţin a lor înşişi. Drept dovadă, numărul foarte mic al cetăţenilor care au dat curs invitaţiei primăriei, ce ar fi fost un bun prilej de discuţii, constructive, pe marginea soluţiilor situaţiei câinilor maidanezi.

Consilierul personal al primarului, Romulus Dumitrana, a declarat, din start, că pentru micşorarea numărului de câini fără stăpân, primăria nu va recurge la eutanasierea acestora. În schimb, a spus acesta, „trebuie format un organism care să cuprindă primăria, ONG-urile, dar şi ceilalţi cetăţeni ai oraşului, care să vorbească aceeaşi limbă. Ştiu că există multe persoane muşcate la Mangalia, chiar fiica mea e una dintre acestea, că sute de câini umblă liberi pe străzi, dar implicarea trebuie să vină din partea tuturor“.

Printre soluţiile pe care primăria le-a găsit pentru stoparea înmulţirii câinilor, Romulus Dumitrana le-a enumerat pe cele ale înfiinţării unui adăpost civilizat, cu toate utilităţile, de câteva mii de metri pătraţi, dezvoltarea segmentului adopţiilor, continuarea sterilizării animalelor cu şi fără stăpân, dar şi votarea, de către Consiliul Local, a unui set de măsuri coercitive, care să îi sancţioneze pe cei ce îşi abandonează animalele sau nu le sterilizează.

„Turiştii sunt avertizaţi şi cu privire la hoţii de buzunare, dar nu am auzit să se ceară şi eutanasierea acestora“

 

Au fost, cum era de aşteptat, o serie de acuzaţii atât din partea membrilor ONG-urilor, care arată acuzator spre proprieterii care nu îşi castrează animalele, dar şi spre cei ce ar dori eutanasierea câinilor vagabonzi, cât şi din partea celorlalţi cetăţeni prezenţi în sală, care vor măsuri drastice de reducere a numărului maidanezilor.

Printre aceştia s-a aflat şi Anca Frigard, ghid turistic, care a dorit să arate o serie de plângeri formulate în scris de turiştii străini: „Primul lucru ce se face la sosirea turiştilor este avertizarea acestora cu privire la pericolul câinilor agresivi. Pentru un turist muşcat – şi au fost foarte multe cazuri din acestea – drumul la Constanţa pentru vaccinare înseamnă un sejur compromis, cu stres, cu interdicţia urmării tratamentului balnear. Am avut turişti cu handicap atacaţi de câini, care nu s-au putut apăra şi au ajuns la urgenţe“.

De partea cealaltă, activiştii ONG-urilor de protecţie a animalelor fără stăpân au declarat că, în momentul în care vin în România, turiştii sunt avertizaţi şi cu privire la hoţii de buzunare, fapt care nu duce, implicit, la o cerere de eutanasiere a acestora. Iubitorii animalelor îşi doresc înfiinţarea unui adăpost civilizat, dar şi continuarea procesului de sterilizare în masă, în primul rând a animalelor cu stăpân.

Luni, 15 octombrie, de la orele 16.00, la primărie va avea loc o întâlnire similară celei de astăzi. Totodată, la Biobaza Mangalia, pe 11-12 octombrie şi 1-2 noiembrie, va avea loc continuarea programuului de sterilizare gratuită.

La întâlnirea de astăzi au fost prezenţi şi reprezentanţii „Asociaţiei Omul şi Câinele“, care au prezentat un proiect viabil de rezolvare a problemei, fapt recunoscut şi de reprezentanţii administraţiei locale şi pe care vi-l prezentăm în continuare:

  1. Organizarea Asociatiei Omul si Cainele

             A. Angajatii

Necesarul de forța de munca in momentul de fata pentru întreținerea facilitații se va estima in funcție de specificațiile locației si a numărului de câini luați in adăpost. Asociaţia va beneficia si de serviciile specializate sau nespecializate (a persoanelor sub forma de voluntariat sau plata modica), printre care:

  • Organul de Conducere
  • Doctorii veterinari
  • Asistentii veterinari
  • Evaluatorul comportamentului canin
  • Persoanele care capturează câinii
  • Îngrijitorii
  • Paznicii

Acum, mai mult decât oricând, societatea este in căutarea unei generații de oameni care posedă abilităţile şi instrumentele pentru a aborda cele mai mari provocări ale societăţii, cu compasiune şi respect. Educaţia umana este un mijloc foarte important şi eficient, care de-a lungul istoriei a răspuns la nevoile societăţii noastre la nivel mondial prin încercarea de a crea soluţii sau opţiuni care se îndreaptă spre a face lumea un loc mai bun pentru toate fiinţele.

Este extrem de important ca fiecare persoană care are o interacţiune cu Organizaţia “Omul si Câinele” sa plece cu o impresie pozitivă şi sperăm, o perspectivă cat mai informativa asupra scopului pentru care a fost creata.

Atunci când abordează astfel de subiecte, este important ca angajații să adopte o atitudine non-judecătoare si sa lase opiniile lor personale la uşă. Este esenţial ca noi să primim o mare varietate de oameni, inclusiv cele ale căror opinii, credinţe sau culturi pot fi diferite de ale noastre. Furnizarea participanţilor cu informaţii valoroase şi exacte le permite acestora să ia decizii informate pentru ei înşişi. Dacă am presupune, am judeca sau nu am putea renunța la opiniile personale, vom pierde o oportunitate minunata de a educa pe alții, precum şi noi înşine.

Programele de educaţie trebuie să înveţe conţină de asemenea: respect, responsabilitate, corectitudine, bunătate, încredere şi simt civic. Următoarele competenţe au fost identificate ca exemple importante pe care organizația le va urma:

  • Competenţe solide de consemnare
  • Bune abilitați de ascultare
  • Abilitatea de a vorbi în faţa unui grup
  • Experienţa pedagogica
  • Corespunzătoare abilităţi interpersonale cu oameni din toate mediile
  • Abilitatea de a fi in lipsă de prejudecăţi în ceea ce priveşte cultura şi ideile
  • Capacitatea de a lucra ca parte a unei echipe
  • Manieră profesională şi imagine corespunzătoare
  • Creativitatea / abilitatea de a gândi “in afara cutiei”
  • Organizare
  • Motivație
  • Angajament şi seriozitate
  • Compasiunea / empatie pentru oameni şi animale
  • Conştientizarea problemelor umane si animale
  • Capacitatea de a reprezenta misiunea asociaţiei, obiectivele şi filozofie, mai degrabă decât opiniile  şi convingerile personale.

B. Locatia

Spațiul alocat cat mai aproape de municipiul Mangalia ar putea da dreptul persoanelor iubitoare de animale sa poată accesa cat mai ușor condițiile de:

  • Cazare
  • Hrana
  • Servicii veterinare

De asemenea pentru a respecta dorințele persoanelor care doresc câinii comunitari sa nu mai fie pe domeniul public, o locație la periferia municipiului Mangalia ar fi ideala. Orice persoana fizica sau juridica poate verifica condițiile câinilor adăpostiți prin intermediul unui link funcțional non-stop de pe adresa de internet a Asociaţiei “Omul si Câinele”: www.omulsicainele.com.

Cerintele locatiei

   Marime:

  1. O hala care va include:
  • Recepție, care va dispune de:

> Birou pentru primirea vizitatorilor

> Calculator complet utilat cu acces la internet

> Masa si scaune pentru minim 6 persoane

> Televizor care sa aibă acces la camerele video din incinta halei

> Consumabile

  • Cabinet de consultații si tratamente, care va presta servicii veterinare si va avea ca dotări următoarele:

> Consultațiile sunt asigurate la cel mai înalt nivel științific abordând
probleme de medicina interna (gastroenterologie , cardiologie, uronefrologie, bolile aparatului respirator, bolile osteomuscluarticulare, endocrinologie, oncologie), dermatologie, oftalmologie, neurologie, tulburări ale aparatului reproducător.

> Dotare speciala cu electrocardiograf computerizat unde pot fii depistate toate tulburările de ritm cardiac si alte anomalii cardiace.

> Otoscop, oftalmoscop, stetoscop digital cu posibilitatea stocării zgomotelor depistate.

> Ecograf, care va efectua următoarele: ecografii pentru stomac, intestine, ficat, splina, pancreas, ovare , uter, prostata, vezica urinara, suprarenale, cord. Datorita unui program de prelucrarea a imaginilor ecografice rezultatele pot fii stocate in computer, pot fii prelucrate si imprimate, aspecte care cresc valoarea științifica a examenelor efectuate.

> Datorita unei aprovizionări corespunzătoare cu medicamente de uz
veterinar in clinica pot fii efectuate toate tratamentele indicate.

  • Sala pentru operații chirurgicale:

> Masa de operații din inox cu posibilitatea reglării electrice, cu pulsoximetru digital si monitor digital pentru electrocardiograma si frecventa cardiaca.

> Instrumente performante necesare efectuării tuturor tipurilor de intervenții chirurgicale (dintre care amintim: osteosinteza, cezariana,
ovariohisterectomii –castrare-, uretrostoma, gastroenterotomii si
gastroenterectomii, ablație de splina, ablație de vezica biliara, alte intervenții chirurgicale).

> Sterilizarea instrumentarului se face prin aer cald folosind o etuva.

> Sterilizarea mediului din sala de operații se realizează folosind lămpi cu ultraviolete.

> Pardoseala salii de operații este din PVC de trafic înalt care permite o
curaţire si dezinfecție corespunzătoare.

  • Sala de radiologie:

> Datorita achiziționării unei instalații specifice cu accesoriile aferente ,
clinica poate efectua orice tip de radiografie.

> Pot fii executate de asemenea radiografii cu substanța de contrast pentru esofag, stomac, intestine, vezica urinara, uretra, coloana vertebrala.

> Laboratorul va deține toate autorizațiile necesare funcționarii conform prevederilor legale in vigoare, iar personalul va fi monitorizat zilnic din punct de vedere al radioactivității si anual din punct de vedere clinic.

  • Laborator pentru diagnostic

> Vor putea fii efectuate analize hematologice rapide cu ajutorul unui analizor performant precum si analiza citomorfologica prin examen microscopic.

> Analizor biochimic cu ajutorul căruia pot fi determinate numeroase
constante necesare in aprecierea stării de sănătate in general sau a unor
organe si țesuturi (in mod special: ficat, rinichi, cord, mușchi).

> Examenele de urina se vor efectua rapid apreciindu-se 10 parametri,
putându-se efectua si examenul sedimentului urinar.

> Efectuarea de teste rapide tip ELISA pentru diagnosticul unor boli virale sau parazitare la câini.

> Examen cu lampa WOOD pentru dermatofiții si examene culturale.

> Testul de intradermoreacție pentru depistarea alergenilor.

  • Sala pentru terapia intensiva si postoperatorie:

> Spatii amenajate pentru cazarea câinilor bolnavi care necesita internare postoperatorie sau pentru terapie intensiva. Spatiile beneficiază de aer condiționat, ventilație naturala, sistem propriu de evacuare a dejecțiilor, iar pardoseala este din PVC de trafic intens ușor de curaţat si dezinfectat.

> Cuștile sunt din fibra de sticla care pot fii ușor de curățat si dezinfectat.

> Pentru terapia intensiva se folosesc pompe automate si încălzitoare ale soluțiilor perfuzabile.

  • Spatiu de depozitare

> Magazie de alimente care sa fie utilata pentru depozitarea tuturor tipurilor de hrana.

> Magazie de medicamente complet utilata care sa asigure siguranța
maxima.

> Camera pentru depozitare a câinilor decedați.

  • Vestiar pentru angajați care sa includa:

> Sisteme sanitare specifice

> Vestiare

  • Birou managerial care sa conţină:

> Masa ovala si scaune pentru minim 12 persoane

> Dulap securizat pentru acte

> Calculator complet utilat cu acces la internet

> Imprimanta multifuncţională

> Consumabile

  • Spatiul exterior va cuprinde:

> Cabina paznic, unde se vor include un scaun, un telefon pentru situații de urgenta si de mentenanţa si un calculator pentru monitorizarea camerelor video

> Spațiu pentru interacționarea vizitatorilor cu câinii

> Spațiu pentru joaca, mișcare, tratamente fizice si dresaj

> Spațiu pentru depozitarea gunoiului menajer.

Design

Adăpostul de câini este extrem de specializat, clădirile sunt destinate să sprijine rasele canine adăpostite întrun mediul cat mai sănătos posibil. Ele sunt proiectate şi construite mai mult ca spaţiu hotel/spital modern decât adăposturile de odinioară, care atât de des reflecta o abordare mai instituţionala sau chiar asemănătoare cu un depozit. Pentru spațial acoperit al locației se vor lua in considerare următoarele:

  • Separarea absoluta intre câini pentru a se putea prevenii răspândirea vreunei boli prin atingere accidental
  • O cat mai buna vizibilitate a incintelor canine din partea vizitatorilor
  • Intrarea clădirii, holul şi zonele primitoare ar trebui să fie călduroase,
    spaţioase, luminoase şi aerisite. Un plafon mai mare, cu ferestre cat mai
    voluminoase este o modalitate foarte bună de a crea un ambient spaţios şi luminos.
  • Nivelurile de zgomot în adăposturile de câini depășește în mod regulat 100 dB. Zgomotul este un factor de stres fizic al câinilor care pot duce la
    răspunsuri comportamentale, fiziologice şi anatomice. În prezent nu există politici de reglementare a nivelurilor de zgomot din adăposturile de câini. Nivelurile de zgomot la un adăpost de câini nou construit vor fi măsurate cu ajutorul unui dozimetru de zgomot în toate zonele incintei.
  • Este esențial ca pardoseala sa fie dintr-un material specific care sa permită o cat mai ușoara si eficienta curăţare si dezinfectare.