Proiectul Operation Christmas Child a ajuns la cea de a XVI-a ediţie!
Şi anul acesta, peste 250.000 de copii din toată România vor primi daruri frumos împachetate, oferite de familii din vestul Europei, în cadrul celei de a XVI-a ediţii a Proiectului Operation Christmas Child. Coordonator pe zona de sud est a României, pastorul Dorel Toma, ne-a spus că, în Constanţa, peste 70 de entităţi – ONG-uri, biserici etc – se vor implica în distribuirea pachetelor de Crăciun.
Chiar astăzi se descarcă primul din cele nouă tiruri cu daruri, alocate judeţului Constanţa. În zonă vor fi distribuite 12.000 de cadouri, iar în întreaga ţară circa 260.000. Darurile provin din Germania şi Marea Britanie, iar beneficiarii sunt, în principal, copiii din familii cu posibilităţi materiale reduse. Ţările vizate de iniţiatorii acestui proiect sunt cele din estul Europei, dar şi din zone defavorizate ale Asiei şi Africii. Darurile sunt introduse în cutii de pantofi, sortate în centre speciale, de dimensiuni impresionante, împachetate şi expediate: „Operation Christmas Child este un proiect al familiei. Cadourile sunt puse în cutii de pantofi şi duse la diferite centre, organizate în biserici sau în alte locaţii. Acolo sunt, o dată în plus, selectate, împachetate şi depozitate şi, ulterior, aduse în ţările beneficiare. Este o muncă titanică pentru toţi voluntarii, atât pentru cei din ţările de unde provin darurile, cât şi pentru noi, cei ce ne ocupăm de distribuirea lor”, a declarat, pentru “Ediţia de Sud”, Dorel Toma.
Munca pe care o duc voluntarii este răsplătită de zâmbetele copiilor ce primesc aceste cutii. “Cei mai mulţi dintre aceştia nu ar fi primit, de Crăciun, un dar, pentru că provin din familii foarte sărace. Noi ne facem datoria cu drag, ştiind că, astfel, de sărbători, ce mici vor avea parte de daruri oferite din suflet”, ne-a spus Timotei, unul dintre voluntarii proiectului.