Protocol de colaborare între asociaţiile care promovează turismul şi Asociația Aeroporturilor din România
Federația Asociațiilor de Promovare a Turismului din România (F.A.P.T.) și Asociația Aeroporturilor din România (A.A.R.) vor încheia astăzi, 24 august ac, un protocol de colaborare prin care își propun schimbul de informații, organizarea de acțiuni de promovare în comun, în scopul promovării potențialului turistic, a creșterii vizibilității destinațiilor turistice și a numărului de turiști atrași în acestea.
Prezenți pe litoral încă de luni seara pentru ședința A.A.R., reprezentanții aeroporturilor din România au ales ca destinație Litoralul la invitația Aeroportului Mihai Kogălniceanu și a Asociației Litoral-Delta Dunării.
În acest context, astăzi, începând cu orele 12.00, la Mera Resort, staţiunea Venus, Președintele F.A.P.T, Corina Martin și Președintele A.A.R.. David Ciceo, vor semna protocolul de colaborare, moment urmat de o conferință de presă.
Federația Asociațiilor de Promovare a Turismului din România (F.A.P.T.) este înființată din 2009 și are ca scop dezvoltarea turismului în destinaţiile turistice pe care le reprezintă asociaţiile şi promovarea acestora pe plan naţional şi internaţional. Membrii FAPT sunt asociații de profil din țară, ca: Litoral, Bucovina, Sibiu, Prahova, Brașov, Sighișoara, Maramureș, Gorj, Buzău, Râșnov, Neamț, Timiș, București, Oradea.