4 mai 2024

PSD Constanța: „Primăriile conduse de liberali au primit de 10-20 de ori mai multi bani fata de cele cu edili PSD!”

COMUNICAT DE PRESĂ

Filiala județeană a Partidului Social Democrat – Constanța a luat act cu indignare și protestează față de modul discreționar în care Consiliul Județean Constanța repartizează, astăzi, pe unități administrativ-teritoriale, sume de bani din cote defalcate din impozitul pe venit în anul 2021, pentru susținerea programelor de dezvoltare locală, a celor de infrastructură, care necesită cofinanțare locală, precum și pentru cheltuieli de funcționare pe care unitățile administrativ-teritoriale nu le pot finanța din venituri proprii.
Suma totală care se repartizează astăzi unui număr de 69 de UAT-uri este de 27.134.000 lei. Cei mai mulți bani îi primește Ciocârlia (905.000 de lei), Aliman (980.000 de lei), Eforie (980.000 de lei), Ion Corvin (905.000 de lei), 23 August (980.000 de lei), Mihail Kogălniceanu (980.000 de lei), Mangalia și Medgidia cu câte 900.000 de lei, Techirghiol (980.000 de lei) și Valu lui Traian (950.000 de lei), adică exact localitățile conduse de „colegii” liberali ai conducerii CJ Constanța!?
Comparativ cu aceste sume, localitățile conduse de primari PSD (și PMP) primesc sume CHIAR ȘI DE ZECE-DOUĂZECI DE ORI MAI MICI, de ordinul 50-75.000 lei: Agigea, Băneasa, Castelu (PMP), Cerchezu, Ciobanu, Cobadin, Cogealac, Corbu (independent), Costinești (PMP), Cumpăna, Deleni, Dobromir, Dumbrăveni, Gârliciu, Independența, Istria, Limanu, Lumina, Mircea Vodă, Oltina, Saraiu, Seimeni, Siliștea, Târgușor, Topraisar și Vulturu!
În mod normal, o asemenea „împărțeală” arbitrară și despotică ar trebui să declanșeze o revoltă spontană în rândul celor discriminați în acest mod nedrept. Partidul Social Democrat Constanța va face toate demersurile legale pentru investigarea administrativă a modului în care s-a dispus repartizarea acestor sume, criteriul fiind evident – cel al CULORII POLITICE.
În vreme ce clamează corectitudinea, liberalii își bat joc de locuitorii județului Constanța, inclusiv de cei care i-au votat în localitățile care acum sunt văduvite de fonduri, doar pentru că acolo s-a „întâmplat” să câștige primari de altă culoare politică. Este o rușine strigătoare la cer și o palmă dată tuturor celor care trăiesc și muncesc în mediul rural. Așa ceva este inadmisibil!

Felix Stroe
Președinte PSD Filiala Județeană Constanța