RAJA SA Constanța, preocupată să asigure servicii superioare și avantajoase. Raportul calitate/preț la apă, în favoarea abonaților
Tariful la apa potabilă este un subiect care atrage atenția tuturor cetățenilor, indiferent de vârstă sau categorie socială, mai ales în contextul în care vorbim de un serviciu vital, așa cum este asigurarea apei potabile.
SC RAJA SA este un operator regional, ce asigură serviciile de alimentare cu apă și canalizare în 152 de localități din 7 județe: Constanţa, Ialomiţa, Ilfov, Călăraşi, Dâmboviţa, Brașov și Prahova. Cu alte cuvinte, ca orice alt furnizor, SC RAJA SA produce, transportă și livrează un produs, adică vinde apă la peste 3 milioane de consumatori. Într-un secol în care tehnologia și conceptul de calitate au căpătat noi valențe, dictonul “Apa este de la Dumnezeu” a devenit un simplu mit, minimalizat chiar de legislația în vigoare privind calitatea, legislație care trebuie respectată indiferent că vorbim de SC RAJA SA sau orice alt agent economic. Mai mult decât atât, dezvoltarea teritorială și socială impune investiții noi, de anvergură, tocmai pentru a răspunde afirmativ nevoilor consumatorilor. Toate acestea se regăsesc în prețul perceput, dar având în vedere impactul social al acestuia, politica tarifară a companiei noastre a avut drept scop final calitatea si satisfacerea cerințelor abonaților noștri, la un cost cât mai redus. De fapt, toate investițiile și activitățile derulate în ultimii ani pentru producția, tratarea si distribuția apei, au avut drept scop eficientizarea acestor etape, care în final au dus la respectarea dezideratului de păstrare a tariful în limita suportabilității pentru populație.
Comparativ cu ceilalți operatori care asigură alimentarea cu apă din sursele de suprafață și prin cădere liberă, serviciul furnizat de RAJA implică: extragerea apei de la adâncimi cuprinse între 120 și 700 metri; exploatarea a aproape 450 puțuri/foraje de extragere a apei de subteran, amplasate pe cele 114 surse și zeci de stații de repompare; transportul apei potabile pe conducte cu o lungime însumată de aproape 3.700 km. Toate acestea implică cheltuieli foarte mari cu energia electrică, mentenanța, investițiile și resursele umane, în condițiile în care tarifele la energie și la celelalte materiale de exploatare cresc periodic, iar în ultimii ani aproape s-au triplat. Mai mult, conform legislației în vigoare, SC RAJA SA este obligată să plătească Administrației Naționale Apele Române un tarif pentru fiecare metru cub de apă extras din sursele de subteran sau de suprafață, în condițiile în care investițiile și mentenanța sistemelor de extragere a apei de subteran cad tot în sarcina noastră. Anual, RAJA plătește către administrațiile bazinale Apele Române din cele șapte județe în care operează zeci de milioane lei.
Și pentru că vorbim de calitate, trebuie să știți că procesul în sine de monitorizare implică anual sute de mii de analize efectuate în laboratoare acreditate RENAR și un supracontrol pe care îl plătim din partea reprezentanților Direcțiilor de Sănătate Publică de la nivelul fiecărui județ. Toate acestea se realizează cu costuri considerabile având în vedere aparatura, reactivii și personalul necesar, pentru ca societatea noastră să respecte normele legislative impuse.
Dar calitatea serviciilor oferite de RAJA depinde foarte mult și de starea sistemelor operate. Nu mai este un secret pentru nimeni, că în mare parte rețeaua de distribuție de la nivel național are o vechime de peste 50 de ani. Sistemul de canalizare și stațiile de epurare sunt pentru multe comunități, deși obligatorii, doar un vis. Intrarea în Uniunea Europeană a României a deschis noi oportunități de investiții, cu fonduri nerambursabile în cea mai mare parte. Dar și în această situație, cofinanțarea și aparatul administrativ necesar implementării proiectelor europene reprezintă o piedică pentru mulți operatori în implementarea și finalizarea programelor cu finanțare europeană. SC RAJA SA a înțeles și a anticipat nevoia acestor investiții și a făcut toți pașii necesari, ca astăzi să ajungă operatorul care realizează proiectele cu cea mai mare finanțare europeană. SC RAJA SA a reușit să implementeze cu succes, Programul Operaţional Sectorial de Mediu (POS Mediu), ce a cuprins sisteme reabilitate și extinse pe o lungime de peste 1.000 km, 13 stații de epurare noi sau modernizate și sute de stații de pompare și puțuri. Valoarea acestor proiecte europene se ridică la peste 278 milioane de Euro, din care SC RAJA SA asigură prin cofinanţare aproape 49,5 milioane de Euro. Cofinanțarea realizată printr-un împrumut BERD – Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare, alături de mentenanța noilor sisteme operate se regăsesc în tariful practicat de RAJA. Dar investițiile nu se opresc aici. Compania noastră dezvoltă în această perioadă Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) 2014 – 2020 cu o valoare aproximativă de peste 604 milioane euro, cu proiecte ce vizează 91 de localități din 5 județe: Constanța, Ialomița, Dâmbovița, Călărași și Brașov. Toate aceste investiții sunt mai mult decât necesare, în contextul în care nici autoritățile centrale și nici cele locale nu au investit în Constanța mai nimic în sistemele de apă și canalizare în ultimii ani.
Și totuși, într-o perioadă în care totul se plătește și prețurile cresc chiar si de la o zi la alta, SC RAJA SA a reușit practic să diminueze costul serviciilor de alimentare cu apă și canalizare. Încă din anul 2013, SC RAJA SA a devenit unicul operator care nu mai percepe taxa pentru apa meteo. Astfel, valoarea facturilor abonaților a scăzut în medie cu aproximativ 10%. Luând în considerare acest aspect, prețul practicat pentru apa potabilă de SC RAJA SA se situează la ora actuală pe locul 15 la nivel național, cu o diferență în minus de peste 1 leu/metru cub față de alți operatori. În plus, conducerea companiei noastre s-a implicat activ în scăderea TVA-ului pentru apa potabilă de la 24% la 9%. De fapt, ideea și primele acțiuni au plecat de la Constanța, sub forma a zeci de adrese și întâlniri atât cu parlamentarii, care puteau să inițieze un proiect de lege, cât și cu autoritățile centrale (ministere și Guvern).
Și pe lângă toate acestea, știm cu toții că prețul unei sticle de apă de 2 litri din comerț este aproximativ cât prețul unui metru cub de apă potabilă – 1.000 litri, deși din punct de vedere calitativ se situează la același nivel, fără să mai luăm în calcul drumul până la magazin, efortul și timpul pierdut cu căratul peturilor în casă. Mai mult, conform statisticilor, consumul lunar al unei persoane se ridică la 4 mc –17 lei, aproximativ cât costă un pachet de țigări. Cu alte cuvinte, un fumător își plătește apa potabilă consumată într-o lună, dacă reduce fumatul cu doar o jumătate de tigară pe zi.
Nu este adevarat ! Pretul cel mai ridicat este la Constanta.Avem rude,prieteni in tara si platesc cu mult mai putin pretul la apa/canalizare/pluviala-Sa nu mai vorbim ca in Mangalia nu poti respira, pute nu miroase in zona Raja , zici ca e wc descoperit ,,,