2 mai 2024

Sanatoriul Balnear Mangalia caută medici specialişti!

b24Sanatoriul Balnear şi de Recuperare Mangalia anunţă scoaterea la concurs a unui post de medic primar, specialitatea recuperare, medicină fizică şi balneologie, la Ambulatoriul de specialitate al unităţii, un post de medic specialist, specialitatea radiologie şi imagistică medicală, pentru aceeaşi secţie, alături de un post de medic specialist, specialitatea epidemiologie, pentru Compartimentul de prevenire a infecţiilor asociate asistenţei medicale.

Dosarul de înscriere al candidaţilor trebuie să cuprindă: o cerere în care se menţionează postul vizat, copie de pe diploma de medic şi adeverinţa de confirmare în gradul profesional, o copie a certificatului de membru al organizaţiei profesionale cu viza pe anul în curs, dovada sau înscrisul din care să rezulte că nu i-au fost aplicate sancţiuni profesionale, cazierul judiciar, cerificat medical din care să rezulte că este apt din punct de vedere fizic şi neuropsihic pentru exercitarea activităţii pentru postul pentru care candidează, copie după actul de identitate şi chitanţa de plată a taxei de concurs de 150 de lei.

Tematica de concurs este cea pentru examenul de medic specialist.

Înscrierile la concurs se fac la sediul Sanatoriului Balnear Mangalia, în termen de 15 zile de la apariţia anunţului în ziarul „Viaţa Medicală“ (nr. 23/11.08.2017), iar concursul va avea loc între 31 şi 90 de zile de la această apariţie.

Relaţii suplimentare la Biroul Resurse Umane-Salarizare, telefon 0241.751337, int. 506.