23 noiembrie 2024 0:27

Sărbătorind Ziua Internațională a Carității

Clubul Rotary Mangalia și Clubul Interact Mangalia, cu sprijinul Asociației Verein Medikamenten-, Medizinal- und Spitalgeräte-Hilfe für Rumänien (Elveția), reprezentată de Lucia Benovici Portman au organizat în luna august, pe Plaja Terasei Galbene din Saturn, două evenimente destinate proiectelor Rotary Mangalia pentru sănătate:“Lumini în noapte pentru sănătate” și „Noapte rotariană la țărmul mării”, ambele evenimente organizate cu  scopul de a sensibiliza, a mobiliza și implica cât mai multe persoane în acțiuni de voluntariat şi activităţi filantropice.

Cu fondurile colectate, Clubul Rotary Mangalia a reușit să achiziționeze aparatură medicală necesară pacienților netransportabili din Secțiile de Neurologie, Medicina Internă și Recuperare din cadrul Spitalului municipal Mangalia, respectiv: dispozitiv ridicare/transfer pacienți, macara pentru ridicarea și transportul pacienților și un elevator electric pentru baie. Valoarea totală a proiectului –  2500 euro.

La evenimente au participat membrii de onoare ai Rotary Mangalia – actrița Daniela Nane și distinsul istoric Adrian Cioroianu, interpreți îndrăgiți de muzică folk – Walter Ghicolescu și Maria Gheorghiu și numeroși  prieteni ai rotarienilor. În cadrul evenimentului, participanții au lansat lampioane zburatoare – un simbol al speranței ca să putem răspunde nevoilor comunității noastre, cu un minim de efort, dar cu dorința de a face bine celor din jurul nostru, fără a aștepta ceva în schimb.