10 mai 2024

Șeful politiei Mangalia, cercetat de instituție pentru bullying. A fost declansata o ancheta a IPJ Constanta!

Sindicatului Democratic al Polițiștilor SIDEPOL a publicat, pe pagina sa de Internet, un amplu material referitor la situatia semnalata de un grup de angajati de la sectia Mangalia. Vi-l prezentam in cele ce urmeaza:

 

„Climatul de muncă în cadrul Politiei Municipiului Mangalia, din cadrul Inspectoratului Judetean de Poliție Constanta, a devenit foarte tensionat odată cu numirea în funcție a actualei conduceri. S-a ajuns în aceasta situație din cauza atitudinii pe care șeful poliției și adjunctul o au față de lucrători prin limbajul folosit, de multe ori aceștia jignesc subalternii prin expresii de genul: prost, incompetent, agramat sau în referire la una din colege ,,dacă gândești ca o blondă”;  ”mai bine te făceai manichiurista,,

 

Pe parcursul anului 2021, a fost o situație în care timp de peste o oră au fost folosite efectivele în serviciu la nivelul Politiei Mangalia, respectiv singura patrula de poliție, singurul echipaj de politie rutieră și patrula de politie locală pentru a supraveghea o sala de sport, unde se antrena o colega, pe motiv că încalcă prevederile legale privind combaterea rasp Sars cov2. Colega a fost sancționată contravențional dar ulterior sancțiunea a fost anulata de instanță. Pe toată acesta perioada municipiul Mangalia a rămas neacoperit, toți polițiștii aflați în serviciu aflând se la sala de sport din dispoziția comenzii.

Mai mult decât atât, total ilegal și fără respectarea cadrului legal în vigoare, fără a avea vreo calitate și fără respectarea GDPR, conducerea Politiei Municipiului Mangalia supraveghează lucrătorii de poliție prin intermediul camerelor de supraveghere instalate de către Primăria Mangalia.

Comanda Poliției Mun. Mangalia insista sa că lucrătorii nu sancționeze cu avertisment și sa fie amenzi cu valoare existând și cazuri când a fost dispus și cuantumul amenzii, unul fiind pe data de 01.12.2021 când a fost sancționat reprezentantul unui local de alimentație publică pentru organizarea unei petreceri private.

Atitudinea comenzii este una de tip bullying și este de natură să intimideze și să timoreze lucrătorii prin folosirea Controlului Intern ca o amenințare în orice discuție sau cu orice prilej, ca exemplu dacă ai parcat autospeciala, în parcarea interioara a subunității, puțin oblic, în viziunea adjunctului, sau dacă te cheamă după terminarea programului cu foaia de parcurs, pentru a o verifica, și nu vii.

”Comandantul” a menționat ca Politia Mangalia nu este biserică, nu avem cruce pe instituție ca să dăm avertismente, menirea noastră este sa lucram la marginea societății la păduchi și plosnite. De multe ori este invaziv cu viața privată a lucrătorilor și aspecte personale din viață acestora.

Pentru toate considerentele expuse anterior și nu numai, la sesizarea a mai bine de jumătate dintre lucrătorii Poliției Mangalia, încă din data de 27.02.2022 organizația noastră sindicală a informat conducerea Ministerului Afacerilor Interne si Inspectoratului General al Poliției Române, cu privire la derapajele acestui ”manager”, cele 2 lucrări fiind transmise spre soluționare la Biroul Control Intern-I.P.J. Constanța, care prin comanda unității, după analizarea celor sesizate, a dispus CERCETAREA PREALABILĂ a acestui șefuț.

Situația este departe de a fi rezolvată, mai ales în condițiile în care acest ”manager” se laudă peste tot, cu relațiile pe care le are în cercuri înalte și susține că nu are nimeni ce să îi facă.

Cu toate acestea, noi vom continua demersurile în vederea apărării drepturilor profesionale atât ale membrilor nostri de sindicat, cât și ale celorlalți angajați din cadrul Poliției Mun. Mangalia, de refulările unui șef de carton, care se consideră patron de SRL.

Vă vom ține informați cu privire la rezultatul verificărilor. cât și a măsurilor dispuse de conducerea Poliției împotriva unui manager care nu îsi are locul în vremurile actuale, într-o instituție, care celpuțin la nivel declarativ, se vrea a fi transparentă și democrată.

Schimbarea suntem noi!

Echipa SIDEPOL”