20 mai 2024

Simpozioane și sesiuni științifice, dedícate Zilei Spitalului Municipal Mangalia

 

Spitalul Municipal Mangalia organizează, sâmbătă, 8 octombrie, a.c., cu începere de la ora 10:00, în Sala de festivități din Pavilionul C, o conferință interdisciplinară, cu prilejul împlinirii a 49 de ani de la înființarea unității sanitare. Programul instituțional va fi susținut de lectori de specialitate și va fi axat, în principal, pe simpozioane și sesiuni științifice, prin intermediul cărora vor fi prezentate noutăți în tratamentul diverselor afecțiuni, aducând un plus în formarea profesională la nivel înalt. Cu această ocazie, conducerea instituției medicale invită reprezentanții mass-media să participe la ceremonia de decernare a Diplomelor de excelență ale Spitalului Mangalia, care va avea loc, începând cu orele 12:30. Scopul conferinței este acela de a împărtăși experiențe și de a conștientiza calea spre care se îndreaptă spitalul din sudul județului Constanța, în viitor. „În data de 8 octombrie, vom pune în balanță reușitele, dar și eșecurile ultimilor ani. Vom încerca să tragem învățămintele utile dezvoltării spitalului nostru, al cărui personal a fost greu încercat în perioada pandemiei Covid-19, când a fost spital suport Covid și vom stabili principiile de bază ale abordării multidisciplinare pentru pacienții noștri, în noul climat medico-economic”, a declarat directorul medical, Iulian Marius Popa. Spitalul Municipal Mangalia este o unitate sanitară de tip pavilionar, înfiinţată în anul 1973 prin Decizia nr. 230 din 28 iunie 1973, situată la o distanţă de aproximativ 50 km de principala unitate sanitară a judeţului şi deserveşte o populaţie de aproximativ 60.000 de locuitori de la nivelul localității, dar și ai localităţilor limítrofe. Unitatea sanitară furnizează servicii medicale în regim de spitalizare continuă, spitalizare de zi şi ambulatorie. Deoarece spitalul este situat la ţărm de mare, în timpul sezonului estival adresabilitatea este cu mult mai mare, prezentându-se pentru acordarea de îngrijiri medicale de urgenţă şi turiştii aflaţi în concediu pe litoral. În ultimii ani, Spitalul Municipal Mangalia a cunoscut o schimbare majoră, în ceea ce privește eficientizarea activităților medicale, prin înființarea unor noi compartimente și dotări, dar și prin reamenajarea spațiilor existente în secții cu o activitate medicală intensă. În prezent, sunt în plină execuție lucrările de construire a unui ambulatoriu, nou, modern, conform standardelor europene de calitate.