3 mai 2024

Societatea Goldterm demarează programele de contorizare şi facturare individuală

În perioada imediat următoare, SC Goldterm SA Mangalia va demara un program de contorizare individuală, ce se adresează atât actualilor clienți ai societății, cât și celor care doresc să se rebranșeze la sistemul centralizat de termoficare.  Programul va începe în luna iulie, mai întâi în blocurile unde există deja coloane de încălzire pe casa scării, prin montarea, gratuită, de contoare la fiecare ușă a apartamentelor. Goldterm Mangalia va continua acest program prin instalarea de contoare individuale și în blocurile unde nu există coloane termice. În acest caz, pentru început societatea va instala, gratuit, coloanele de căldură urmând să monteze și aparatele de consum individual.

Prin contorizarea individuală, clienții vor plăti strict ceea ce consumă, fără să mai suporte pierderile din sistem. Un alt avantaj, de exemplu în cazul în care proprietarul dorește un consum zilnic mai mic sau este nevoit să părăsească apartamentul o perioadă mai îndelungată, îl constituie posibilitatea setării caloriferelor la un grad minim de încălzire sau chiar a închiderii acestora, reducându-se, astfel, consumul de căldură și, implicit, cel al facturii.

Programările vor fi făcute în funcție de solicitările înregistrate la Goldterm Mangalia. Astfel, prioritare vor fi scările de bloc unde vor exista cele mai multe solicitări.

Prin programul de contorizare individuală, Goldterm Mangalia dorește fidelizarea celor peste 7.200 de clienți deja existenți, care ar putea fi tentați să aleagă centralele pe gaz, deși prețul acestui combustibil este în continuă creștere. Un al doilea obiectiv al societății este cel de readucere în sistemul centralizat de încălzire al cetățenilor care, cu ani în urmă, au ales să se debranșeze.

În paralel cu programul de contorizare individuală gratuită, mai pot opta pentru facturarea individuală toți cetățenii care doresc să achite direct facturile la Goldterm Mangalia și nu prin asociația de proprietari. Aceștia trebuie să obțină acordul tuturor celorlalți proprietari de pe scară, pe care să îl depună, împreună cu o cerere, la sediul societății de termoficare.

Nu în ultimul rând, Goldterm Mangalia anunță pe cei ce doresc să își monteze, singuri, contoare de căldură, că pot beneficia de asistență gratuită din partea angajaților societății, atât cu montarea acestora, cât și cu sfaturi cu privire la tipul de aparate omologate metrologic în țara noastră.