24 noiembrie 2024 10:26

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa i-a învăţat pe micuţii pacienţi de la Pediatrie şi Chirurgie tehnica spălării corecte a mâinilor

 

Micuții pacienți din secțiile Pediatrie și Chirurgie Pediatrică dar și însoțitorii lor au participat la o acțiune organizată de către Spitalul Clinic Județean de Urgență “Sfântul Apostol Andrei” Constanța, prin echipa Serviciului de Prevenire a Infecțiilor Asociate Asistenței Medicale , în cadrul campaniei „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor”, organizată în perioada
5 – 18 mai 2019.
Iniţiativa anuală „SALVEAZĂ VIEŢI: Igiena Mâinilor” este coordonată de Organizația Mondială a Sănătății (OMS) care îndrumă profesioniştii din domeniul sănătăţii să sprijine prevenirea infecţiilor asociate asistenței medicale (IAAM).
În acest an, tema campaniei este: “Îngrijirea curată pentru toți – este în mâinile voastre”.
Infecțiile asociate asistenței medicale duc la spitalizare prelungită, costuri suplimentare masive pentru sistemele de sănătate, costuri mari pentru pacienți și familiile aparținătoare, chiar decese care puteau fi evitate. Multe măsuri de prevenire și control al infecțiilor ( inclusiv igiena mâinilor) sunt simple, ieftine și eficiente, dar presupun responsabilizarea personalului medico-sanitar, inclusiv schimbări de comportament.
Campania susținută la nivelul SCJU “Sfântul Apostol Andrei” Constanța constă în acțiuni de informare și instruiri atât în rândul personalului medical și auxiliar cât și în rândul pacienților și aparținătorilor.
Astăzi, copiii internați în secțiile clinice Pediatrie și Chirurgie Pediatrică au participat la activități al căror scop a fost acela de a învăța despre igiena mâinilor și cum este corect să se spele pe mâini. La final au primit diplome și premii constând în produse de igienă.

Tehnica spălării mâinilor ce trebuie urmată nu doar de copii, ci şi de ce adulţi:
Udaţi-vă mâinile sub un jet de apă caldă folosind o baterie cu robinet care amestecă apa rece și caldă;
Aplicaţi săpun lichid de la un dozator și acoperi-ţi mâinile în întregime pentru a crea spumă;
Frecaţi ambele palme împreună;
Frecaţi spatele fiecărei mâini cu palma mâinii opuse și întrepătrundeţi degetele;
Frecaţi palmele cu degetele întrepătrunse;
Frecaţi spatele degetelor de palma opusă, cu degetele strânse;
Frecaţi pe rând fiecare deget mare în palma opusă folosind o mișcare de rotaţie;
Frecaţi vârfurile degetelor în palma opusă printr-o mișcare circulară;
Frecaţi fiecare încheietură cu mâna opusă;
Limpeziţi mâna cu apă curgătoare/curentă;
Inchideţi robinetul cu cotul dacă robinetul permite, dacă nu, folosiţi un prosop de hârtie;
Uscaţi complet mâinile cu un prosop de hârtie de unică folosinţă;
Aruncaţi prosopul de hârtie la coşul de gunoi.

5 BOLI Ale mâinilor murdare!

1. Criptosporidioza este una din cele mai comune boli transmise de apa contaminată. Bacteria ajunge în intestin, atacă mucoasa și declanșează o boală diareică ce poate fi letală la bătrâni și copii. Afectează și sistemul imunitar. Bine de știut e faptul că bacteria este rezistentă chiar și la clor. Nu există un tratament sigur pentru ea și antibioticele au rezultate doar în unele cazuri.
2. Salmonella e știută drept „mama” febrei tifoide. A revenit în atenție prin intermediul cărnii infestate și a alimentelor alterate. Diareea, durerile abdominale, voma și febra sunt doar câteva dintre simptomele care ar trebui să te trimită imediat la medic. Partea proastă e că evoluează în diverse forme, precum gastrită, gastroenterită, enterită, enterocolită, gastroenterocolită.
3. Escherichia coli, știută și ca E.coli, atacă ficatul și rinichii și poate duce la sindromul hemolitic-uremic. De la o banală intoxicație alimentară se poate ajunge pe patul de spital cu un prognostic rezervat din partea medicilor. Cauzează diaree hemoragică și se simte bine pe suprafața fructelor și a legumelor.
4. Meningita poate fi și ea cauzată de bacterii. Acestea inflamează meningele și se transmit prin picături de salivă sau secreţii nazale.
5. Hepatita A este de multă vreme catalogată ca fiind „boala mâinilor murdare”. Febra, durerile musculare, îngălbenirea pielii și a albului ochilor sunt caracteristice bolii. Doar că unele persoane nu prezintă niciun simptom și astfel transmit virusul mai departe. În timp, hepatita distruge ficatul.