6 mai 2024

Studenți la Medicină, în vizită la Secția de Pompieri Mangalia

Luni, 25 august ac, aproximativ 60 de reprezentanţi ai Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti au fost oaspeţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa, pentru al patrulea an consecutiv.

Cu acest prilej, viitorii medici, au vizitat Secţia de Pompieri Mangalia, unde au putut vedea tehnica şi echipamentele utilizate pentru diferite tipuri de intervenţie, primind informaţii despre misiunile desfăşurate.

Cum era de aşteptat, un accent deosebit s-a pus pe tehnicile şi procedeele de acordare a primului ajutor în caz de urgenţă medicală. Mai exact, trei instructori SMURD au ţinut un curs interactiv de prim ajutor de bază cu cei 60 de reprezentanţi ai Societăţii Studenţilor în Medicină din Bucureşti şi le-au prezentat modul de abordare a victimelor traumatizate. Astfel, s-a prezentat practic montarea gulerului cervical, mobilizarea victimelor cu ajutorul tărgii tip lopată și a vestei extractoare (KED).

Totodată, vizitatorii au trecut şi pe la punctul mobil de informare, unde au primit materiale informative (reviste, pliante, fly-ere etc.) privind activitatea pompierilor constănţeni, măsuri preventive, dar şi moduri de acţiune în diferite situaţii de urgenţă.

Activitatea desfăşurată se înscrie în seria acţiunilor de informare preventivă derulate în

cadrul campaniei „Vreau să previn!”, dar şi a celor care marchează şase ani de activitate SMURD la Constanţa.