Susţinut, exclusiv, de oameni cu suflet, Centrul Bisericii Sf. Mina hrăneşte, zilnic, zeci de copii
În luna noiembrie a anului 2013, se deschidea un Centru social situat în curtea Bisericii „Sf. Mare Mucenic Mina” din Mangalia. Scopul instituţiei, singura de acest gen din zonă, l-a reprezentat, încă de la început, sprijinirea persoanelor cu posibilităţi financiare reduse.
La scurtă vreme de la deschiderea porţilor, Centrul a început să-şi îndrepte atenţia către copiii ce provin din familii nevoiaşe cărora li se oferă, în fiecare zi, un prânz consistent. Meniul variat este format dintr-un fel principal şi desert ce pot fi luate acasă, la pachet, numărul total al beneficiarilor ajungând la 40. În schimb, sâmbăta şi duminica, masa caldă le este oferită chiar în incinta Centrului.
Unul dintre iniţiatorii acestui proiect social, protoiereul Vasile Cârlan ne-a povestit istoricul Centrului şi mai ales cât de dificil îi este să-l menţină funcţional, în condiţiile în care fondurile necesare nu vin decât de la oameni generoşi sau diverse firme şi nu de la autorităţile publice locale ce invocă, mereu, lipsa banilor. „Lucrările de construcţie şi amenajare au durat un an, investiţia totală ridicându-se la valoarea de 1,8 miliarde de lei. Din această sumă, jumătate a fost alocată de la bugetul local, iar cealaltă jumătate din fondurile bisericii (venituri proprii, sponsorizări şi donaţii). Avem o bucătărie profesională, dotată cu ustensile şi aparatură foarte moderne, mare parte donate. De exemplu, aragazul, în valoare de 7.000 de lei, a fost dăruit de către un jurist din oraş. Hota, care a costat 7.500 de lei, ne-a fost cumpărată de către un domn din Ploieşti, un turist care ne-a vizitat în timp ce îşi petrecea vacanţa pe litoral şi a aflat de derularea acestui proiect social. Ulterior, ne-a adus hota, de foarte bună calitate. De altfel, întregul spaţiu destinat pentru gătit este bine utilat şi acreditat igienico-sanitar. Centrul dispune de o capacitate totală de 50 de locuri, împărţite în două săli. Astfel, la etaj sunt disponibile 40 de locuri, iar alte 10 se află la parter. În Centru se lucrează de dimineaţa până seara, toate preparatele fiind gătite în ziua în care sunt servite. Pentru ca Centrul să funcţioneze în condiţii optime, lunar, se cheltuiesc 10.000 de lei. Banii sunt folosiţi pentru hrană – suma alocată pentru fiecare copil fiind de 7 lei/zi -, salariul singurului angajat pe care-l mai avem, cât şi pentru utilităţi şi curăţenie. Centrul există în continuare datorită oamenilor generoşi care ne donează diverse sume, dar şi firmelor. Din păcate, Primăria Mangalia nu ne alocă fonduri, de fiecare dată, motivaţia fiind aceea că nu sunt bani. Nici pentru manifestările cultural-religioase pe care le-am propus autorităţilor locale nu au existat bani, aşa încât pentru noi, sprijinul trebuie aşteptat din altă parte”, ne-a spus protoiereul Vasile Cârlan.
Proiect pentru descurajarea abandonului şcolar, în impas, din lipsă de bani
Un alt proiect pe care îl va începe foarte curând Centrul Bisericii Sf. Mina are la bază un parteneriat încheiat cu Fundaţia Baylor „Marea Neagră“ care va oferi, timp de 6 luni, lapte praf unui număr de 40 de familii cu probleme. Ajutorul este extrem de consistent, valoarea laptelui praf depăşind suma de 100.000 de lei.
Protoiereul Vasile Cârlan doreşte să mai deruleze un alt program ambiţios şi extrem de util pentru comunitatea locală. Este vorba despre un proiect finanţat de Uniunea Europeană, în valoare de 25.000 de euro. Pentru obţinerea acestei sume, contribuţia bisericii se ridică la 7.000 de lei, bani, pe care, în prezent, nu-i deţine. Prin această iniţiativă, se doreşte eradicarea abandonului şcolar în rândul copiilor ai căror părinţi nu au venituri ori salariile primite sunt foarte mici. “În proiect, ar putea fi incluşi 50 de copii cărora le vom asigura trei schimburi de haine, hrană, dar şi două ore de curs în fiecare zi. Intenţia este ca lecţiile să le fie predate până în luna septembrie a acestui an, astfel să se poată înscrie în anul şcolar 2015 – 2016. Din păcate, nu putem începe proiectul până nu vom avea cei 7.000 de lei”, ne-a precizat protoiereul Vasile Cârlan.
Nu în ultimul rând, Protoieria Mangalia va trimite la vară două serii de elevi în tabere gratuite, după copiii nevoiaşi, care s-au bucurat chiar luna aceasta de un sejur la Sâmbăta de Sus, atenţia fiind focalizată pe cei cu rezultate foarte bune la învăţătură.