Taner Reșit, primarul comunei Tuzla, apel către localnici: „Colectați selectiv deșeurile menajere”
Primarul comunei Tuzla, Taner Reșit, face, din nou, apel la locuitori, pentru a colecta selectiv gunoiul din gospodării.
„În vederea derulării eficiente și selective a colectării deșeurilor generate de către persoanele fizice și juridice din comuna Tuzla și pentru a evita situațiile neplăcute de neridicarea pubelelor de către prestatorul de servicii de salubrizare condiționate de neselectarea deșeurilor conform programului stabilit, vă reamintim conținutul “Ghidului de colectare separată a deșeurilor” ghid pe care îl puteți solicita direct de la operatorul de salubritate sau regăsi la avizierul primăriei Comuna Tuzla sau alternativ pe site-ul primăriei Comuna Tuzla, respectiv pe rețelele de socializare, astfel:
- PUBELELE DE CULOARE NEAGRĂ sunt destinate exclusiv deșeurilor reziduale menajere, conținutul acestora regăsindu-se în “Ghidul de colectare separată a deșeurilor”;
- SACII GALBENI DE 80 L sunt destinați exclusiv deșeurilor de plastic și metal, conținutul acestora regăsindu-se în “Ghidul de colectare separată a deșeurilor”;
- PUBELELE ALBASTRE sunt destinate exclusiv deșeurilor de hârtie și carton, conținutul acestora regăsindu-se în “Ghidul de colectare separată a deșeurilor”;
Alăturat atașăm “GHIDUL DE COLECTARE SEPARATĂ A DEȘEURILOR”, a transmis Taner Reșit.
FOTO: Ecosynergy