9 mai 2024

Târgul de toamnă al ofertelor educaţionale din învăţământul profesional „Ştiu să-mi aleg meseria”

Târgul de toamnă al meseriilor de la Constanța se organizează din nou sub egida proiectului European Vocational Skills Week, primind marca de calitate „Partener oficial al Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale 2019”. 

În acest context, evenimentul  este deja marcat pe harta europeană a proiectului, iar toate acțiunile dedicate promovării învățământului profesional și dual, bunele practici, rezultatele și oportunitățile de colaborare vor fi distribuite și pe mediile de socializare.

Unităţile şcolare, împreună cu operatorii economici- parteneri ai învăţământului professional și dual,  îşi vor expune oferta de formare pe parcursul unei zile, între orele 9.00 și 17.00, în municipiul Constanța, Cobadin, Mangalia, Năvodari și Cernavodă.

Cu sprijinul și implicarea autorităților locale, a Instituției Prefectului Constanța, a reprezentanților CJRAE (Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională), a Camerei de Comerț, Industrie, Navigație și Agricultură Constanța, a operatorilor economici din învățământul dual, precum și a Asociației Comitetului Județean al Părinților, vizitatorii – elevi și părinți – vor putea beneficia de consiliere pentru carieră și de informații despre calificările profesionale preferate.

Toate unitățile cu învățământ profesional  vor organiza și desfășura în toată  perioada 14-18 octombrie 2019 o serie de activități demonstrative, vor invita foști absolvenți din domeniul pregătirii în cadrul întâlnirilor cu elevii de gimnaziu, vor organiza concursuri la nivel local, vor implica părinții și membrii comunității în activități de informare și promovare, specifice meseriei, vor face cunoscute colaborările cu agenții economici, dar și oportunitățile de colaborare cu noi parteneri educaționali.

Școlile gimnaziale din județ vor fi incluse în programul de vizitare, eșalonat pe ore, de către centrele organizatoare.

GRAFICUL ACTIVITĂȚILOR DE PROMOVARE  A ÎNVĂȚĂMÂNTULUI PROFESIONAL ȘI DUAL

Săptămâna Europeană a Competențelor Profesionale 2019

14-18 octombrie 2019

Luni, 14 octombrie 2019, ora 11.00

 DESCHIDEREA OFICIALĂ A TÂRGURILOR DE MESERII – CASA DE CULTURĂ CONSTANȚA

Expoziție ofertă educațională – program de vizitare 11.00-18.00

 

Marti, 15 octombrie 2019

Cobadin – Căminul cultural

Expoziție ofertă educațională -program de vizitare orele 9.00-17.00

Mangalia, Liceul Tehnologic „Ion Bănescu”

Expoziție ofertă educațională – program de vizitare orele 10.00-17.00

 

Miercuri, 16 octombrie –

Năvodari – Casa de cultură „Pontus Euxinus”

Expoziție ofertă educațională – program de vizitare orele 9.00-17.00

Cernavodă – Cantina incinta Liceului Tehnologic „Axiopolis” Cernavodă

Expoziție ofertă educațională – program de vizitare orele 10.00-17.00

 

Joi, 17 octombrie-Vineri, 18 octombrie 2019

Concursuri pe meserii, vizite la operatorii economici, activități demonstrative

 

Sâmbătă, 19 octombrie 2019

Workshop de informare pentru profesorii diriginți ai claselor a VII-a si a VIII-a

Învățământul profesional dual – un succes al consilierii personalizate

Liceul Tehnologic „Tomis” Constanta

Ora 10.00

 

 

Târgul de toamnă al ofertelor educaţionale din învăţământul profesional

Ştiu să-mi aleg meseria”,

14-18 octombrie 2019