12 mai 2024

Târgul de Vară s-a mutat la Saturn: bijuterii din porţelan, genţi din piele şi colecţii de vinil, oferte de nerefuzat pentru turişti şi localnici

IMG_3916Meşteri populari din toate colţurile ţării, creatori de delicate bijuterii din porţelan şi colecţionari de obiecte pline de istorie, s-au întâlnit în cel mai inedit târg din sudul litoralului, ce se va desfăşura până către finele acestei veri. Târgul de Vară este la cea de a treia ediţie şi, din păcate, are loc într-o locaţie destul de neadecvată din punct de vedere estetic: un spaţiu neamenajat de la intrarea în Saturn, venind dinspre Mangalia, în zona Liceului „Callatis“. „Din păcate, faptul că a trebuit să ne mutăm din zona în care turiştii deja se obişnuiseră cu prezenţa noastră, zona falezei Paradiso, a creat o oarecare confuzie în rândul clienţilor noştri fideli. Sperăm însă ca, în câteva zile, când toţi invitaţii noştri îşi vor face apariţia pe litoral, această a treia ediţie a Târgului de Vară să fie un succes, la fel ca şi în anii trecuţi. Pentru toţi localncii, dar şi turiştii din sudul litoralului, avem o mulţime de surprize: vor fi prezenţi aici meşteri olari şi ţesători la război, care vor face demonstraţii “live“; deja un meşter popular din Ruginoasa, judeţul Iaşi, creează genţi, curele şi alte obiecte din piele, direct lângă standul său. Puteţi cumpăra, aici, aproape orice, de la haine din blană, dulciuri, antichităţi, până la bijuterii din porţelan, realizate handmade chiar aici, la Saturn“, ne-a declarat Mirela Dogaru, organizatorul evenimentului.IMG_3919

Meşterul din Rugioasa, Ioan Ilioaia, bate de zor la genţile pe care le confecţionează de dimineaţă până seara: „Totul este din piele naturală, genţile, curelele, portofelele. Pentru doamnele care doresc, pot remodela, pe loc, orice geantă, le pot face moficările pe care le vrea fiecare“, ne spune meşterul Ilioaia, fără să se oprească din lucru. Cât despre preţuri, tot ce putem spune este că, într-un magazin obişnuit, o poşetă din textil este de trei ori mai scumpă decât o geantă din piele făurită de mâinile muncite ale meşterului ieşean: între 50 de lei şi 250 de lei!

Tablouri 3D, statuete şi alte mici creaţii din ipsos şi ciment alb, arse în cuptor, vă sunt oferite de un alt creator, Elena Vlas, din Râmnicu Sărat. Lucrate cu multă trudă, din ciment, praf de ceramică şi ipsos, obiectele pot fi finisate, uneori, chiar şi după… trei luni! „Pentru fiecare piesă muncim foarte mult, pentru a ajunge aşa cum v-o oferim noi spre vânzare. După ce le turnăm şi le ardem, timpul de uscare al obiectelor depinde în primul rând de vreme, pentru că nu putem forţa uscarea lor. Uneori, trec şi câte două luni până sunt gata. După aceea, amorsatul tabloului poate dura şi două săptămâni, iar pictatul şi lăcuitul alte două“, ne spune creatoarea talourilor.

IMG_3922Ceva mai în spate, direct pe pământul ars de soare, sute de obiecte pline de nostalgia trecutului stau mărturie a pasiunii unui singur colecţionar. Domnul Vali Olteanu a venit direct din Bucureşti pe litoral, pentru a încânta, şi pe alţii, cunoscători precum domnia sa: „Puteţi găsi, la mine, cărţi, beletristică, dar şi o foarte bună colecţie de discuri de vinil, bibelouri, mobilă veche, lampadare, monede… tot ce trebuie unui cunoscător să îşi completeze colecţia“. De exemplu, zecile, poate sutele de discuri de vinil sunt una dintre cele mai mari pasiuni ale domnului Olteanu. Ceea ce expune acesta la târg sunt doar „dubluri“ pentru că, spune bucureşteanu, nu se poate despărţi, în ruptul capului, de discurile lui.

Târgul, cu bune şi cu rele, va ţine până către toamnă. Turist sau localnic, puteţi trece pe la standurile unice pe litoral, să admiraţi munca celor ce îşi expun mărfurile. Cu siguranţă nu veţi pleca cu mâna goală…

IMG_3914