27 aprilie 2024

”Turiștii pleacă, deșeurile rămân”

Peste 40 de constănțeni au participat la finalul săptămânii trecute la evenimentul ”Turiștii pleacă, deșeurile rămân”, eveniment realizat în cadrul proiectului MARLITER. Cu această ocazie, au putut afla cum stă Constanța la capitolul deșeuri pe plajă și ce poate face fiecare dintre ei pentru a rezolva această problemă.

Participanții au fost selectați din rândul persoanelor care au fost implicatedirect  în acțiunile de monitorizare a plajelor. Pe parcursul evenimentului, participanții au putut afla informații despre situația deșeurilor marine la nivelul plajelor de pe litoralul românesc, informații obținute în urma monitorizărilor organizației.

Ce sunt deșeurile marine?

Deșeurile marine sunt definite ca fiind “orice material solid, persistent, fabricat sau prelucrat, aruncat, eliminat sau abandonat în mediul marin sau în zonele costiere, fiind asociate  cu diversele activități umane ce au loc atât pe mare, cât și pe uscat.

Ce implică munca de monitorizare a plajelor?

În luna aprilie, au fost implicate 33 de persoane în activitatea de monitorizare a plajelor, ce a durat 3 zile. Cumulat, activitatea a adunat 25 de ore de muncă de teren. Pentru sesiunea din septembrie, au fost necesare 4 zile de monitorizare, 46 de persoane implicate și 32 ore de muncă de teren. Sortarea și procesarea datelor a implicat cel puțin 25 de persoane și peste 70 de ore de muncă.

Monitorizarea porțiunilor de plajă este o activitate științifică, pe care nu trebuie să o confundăm cu acțiunile de igienizare. Monitorizările presupun ridicarea deșeurilor întâlnite pe plajă și inventarierea acestora, pentru a genera studii de specialitate și rapoarte, care să fie înaintate autorităților competente. În general, monitorizările presupun foarte mult efort și timp investit pentru a ajunge la rezultatul final. Prin acest eveniment, am vrut să demonstrăm că cetățenii pot contribui și ei la partea de cercetare, fără a altera rezultatele ”, spune Angelica Paiu, coordinator proiect.

Situația este dramatică pe plajele românești

Participanții au aflat în cadrul evenimentului date statistice pe care nu le cunoșteau. Valorile deșeurilor înregistrate în sesiunea de monitorizare din luna septembrie au valori duble, triple și chiar de 4 ori mai mari decât cele din aprilie. La capitolul plastic, dacă în aprilie înregistram 7.009 elemente, în septembrie valorile au ajuns la 26.459 elemente. Diferențe mult mai mici au fost la capitolul lemn prelucrat, de la 553 la 846. De asemenea, în septembrie au fost inventariate mai puține elemente de metal decât în aprilie, de la 2011 la 1653.

Evident, mucurile de țigară au predominat, iar Constanța a fost cel mai murdar sector. ”Mare Nostrum va continua să furnizeze date esențiale despre deșeurile marine înregistrate pe litoralul românesc. Deșeurile marine reprezintă una din principalele activități ale planului nostru strategic.Suntem bucuroși că rezultatele sesiunilor noastre de monitorizare a plajelor au primit atenția mass-mediei locale și naționale, care ne susțin constant în întărirea mesajelor noastre către public și autorități”, completează Angelica Paiu.

Participanții au venit și ei cu soluții pentru a stopa creșterea numărului de deșeuri: ”Cred că ar fi bine ca fiecare dintre noi să arunce la cos, iar cei care construiesc pe plajă sau lângă plajă să fie mai responsabili și să nu mai lase deșeurile din construcții pe plajă, ci să le ridice”, spune Alina, 20 ani.

Evenimentul face parte din cadrul proiectului MARLITER – ”Îmbunătățirea accesului public la datele de monitorizare privind deșeurile marine în vederea reducerii poluării marine în bazinul Mării Negre”, BSB-138, finanțat prin Programul Operațional Black Sea Basin 2014-2020.