10 mai 2024

Un erou a plecat dintre noi în urmă cu un an, noi nu îl vom uita niciodată! IN MEMORIAM: Sublocotenent (p.m.) Marius-Daniel Fripis

Ziua de 29 august 2015 va rămâne pentru totdeauna în sufletele pompierilor constănțeni ca o dată de referință, cu o importantă încărcătură emoțională, o zi tristă, pentru că unul dintre noi, dintre salvatori, sublocotenentul (post-mortem) Marius-Daniel Fripis, și-a pierdut viața în linia întâi, la datorie,  în timpul unei misiuni.

Pompierul constănțean a participat în acea dimineaţă la o intervenţie într-o gospodărie din municipiu, unde o butelie abia montată luase foc. Proprietarul o scosese în curte şi pusese pături pe ea pentru a înăbuşi flacăra. Era o misiune aparent obișnuită, însă avea să se încheie cu o tragedie pentru unul dintre ostașii de foc. Comandant de echipaj în acea zi,

Marius-Daniel Fripis a fost primul care a pătruns în curte şi exact în momentul în care a ajuns lângă butelie, aceasta a explodat. Colegul său, care era cu un pas în urma sa a scăpat cu viaţă, pentru că nu apucase să treacă de colţul casei, locul în care avusese loc explozia. Daniel a murit pe loc, fără nicio șansă de supraviețuire.

 

Ultima misiune

În dimineaţa zilei de sâmbătă,  29 august 2015, la ora 11:26, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa a fost anunţat telefonic, prin sistemul naţional unic pentru apeluri de urgenţă 112, asupra faptului că în curtea unei locuinţe din municipiul Constanţa a izbucnit un incendiu, la o butelie GPL. Imediat, la locul evenimentului s-au deplasat efective aparţinând Detaşamentul de Pompieri Constanţa-Oraş, cu o autospecială de intervenţie cu apă şi spumă, încadrată cu şase pompieri. În timpul misiunii de recunoaştere efectuată la faţa locului, butelia a explodat, comandantul echipajului de intervenţie suferind leziuni grave la nivelul feţei. În urma evaluării de specialitate, medicul de pe ambulanţa sosită prima la locul intervenţiei a constatat că subofiţerul prezenta leziuni incompatibile cu viaţa.

Plutonierul adjutant Marius-Daniel Fripis, în vârstă de 42 de ani, a pierdut lupta cu viaţa, la datorie.

Recunoaşterea meritelor

Pentru curajul şi devotamentul său faţă de arma pompieri, Marius Daniel Fripis a fost avansat post-mortem la gradul de sublocotenent şi i s-a acordat şi Ordinul „Bărbăţie şi Credinţă” în grad de Cavaler de către preşedintele României, Klaus Iohannis. Totodată, în semn de recunoştinţă, unitatea unde pompierul a activat, poartă acum numele – Detaşamentul de Pompieri „Sublocotenent Fripis Marius-Daniel”.

 

Rămas bun, drag camarad, vei rămâne mereu în sufletele noastre!

Dumnezeu să te așeze la dreapta Sa!

Vei fi mereu un exemplu pentru noi toți! Nu te vom uita niciodată!