6 mai 2024

Un Ford Ranger cu sistem audio unic în lume, poate fi admirat în Portul Turistic la „1 Mai Tunning Fest“!

3Municipiul Mangalia găzduieşte, de astăzi şi până pe 1 Mai, Festivalul auto „1 Mai Tunning Fest Mangalia 2017”. Evenimentul are loc în parcarea din Portul Turistic din localitate și, deja, a atras numeroşi vizitatori, pasionaţi atât ai tunning-ului, ai maşinilor în general, cât şi ai performanţelor audio extreme, întrucât, tot în Portul Turistic, puteţi admira maşini dotate cu sisteme audio de zeci şi chiar sute de dicibeli.

Festivalul a demarat astăzi, în jurul orelor 11.00, cu o paradă a mașinilor și motocicletelor participante. „Şi-au anunţat prezenţa circa 180 de maşini din toată ţara, toate cu modificări spectaculoase. 1 Mai Tunning Fest este un eveniment de tradiţie şi aşteptăm toţi iubitorii de adrenalină să participe la concursurile ce se vor derula în aceste zile la Mangalia“, ne-a declarat unul dintre organizatorii manifestării, Alin Cristofor Roşca.

Una dintre „vedetele“ concursului, o Honda Civic din 1991, a făcut deliciul spectacorilor, care au putut admira, în voie, tot ceea ce se află sub capota bolidului, întrucât aceasta este… transparentă! Ionuţ Pintilie, proprietarul maşinii, ne-a spus că toată investiţia făcută în Honda sa este strict pentru expoziţii, iar munca de peste şapte ani pe care a depus-o pentru modificarea autoturismului nu poate fi măsurată în bani, ci doar în pasiune.

Cea mai vizitată şi admirată maşină rămâne, însă, un Ford Ranger din 2004, unic în lume prin modificările audio aduse de către proprietar, Ludovic Gheorghe, din Slobozia: „Este al doilea proiect al meu de acest gen. Am investit foarte mulţi bani, de ordinul zecilor de mii de euro, dar pot spune că este unica maşină din luma care are atât bas, cât şi înaltă medie. Brazilienii se pot lăuda cu o maşină ce are doar medie, iar europenii doar cu bas. Eu am reuşit să le combin“. Ludovic mai spune că sonorul sistemului audio atinge 157 de decibeli pe bas.

Manifestările vor fi deschise de sâmbătă până duminică, între orele 10:00-23:00, iar luni, între orele 10:00 – 16:00. Premierea câștigătorilor va avea loc în cursul zilei de luni, 1 mai, începând cu orele 13:00. În cadrul competiției vor fi jurizate următoarele categorii: Best Car Of The Show, Best Import Exterior, Best Custom Exterior, Best Autohtona, Best Interior, Best Rims, Best Oldtimer, Best Youngtimer, Best Club Display, Best Rat Look, Best AirRide, Best Static fitment, Best AirRide fitment, Best Airbrush, Best Paint, Best DemoCar, Best OEM++, Best Engine, Best Trunk setup, Best JDM, Best Engine Bay, Best Exotic. De asemenea, va exista o categorie specială pentru mărcile VW și BMW. În cadrul expoziției de tuning auto-moto, pasionații de tuning auto, cluburi sportive și firme de tuning din toată țara își vor prezenta mașinile modificate.

4

2

5

1

6