20 mai 2024

UPDATE – Lucrare programată în mun. Constanța, miercuri – 23 martie 2022!

 

Pe parcursul desfășurării lucrărilor de remediere a avariei pe magistrala, cu diametrul de 600 mm, de pe bd. Tomis (bl.T14) din municipiul Constanța, au fost întâmpinate mai multe obstacole ce au îngreunat operațiunile. În momentul decopertării zonei, s-au identificat cabluri electrice care au impus precauție în executarea operațiunilor, fiind necesară asistență de specialitate din partea furnizorului de energie. Deoarece conducta avariată este mult subțiată din cauza vechimii, s-a hotărât realizarea unui manșon pe o lungime de 3m, confecționat din oțel, ce are rolul de a proteja și susține instalația. În cazul în care nu se execută această protecție, conducta ar putea ceda în viitorul apropiat, lăsând fără apă foarte mulți consumatori pentru o perioadă mare de timp.

Ținând cont de aceste aspecte, dar și de timpul necesar pentru degajări, lucrările de sudură, dar și intrarea în presiune a conductei, intervențiile executate astăzi nu vor putea fi finalizate, fiind necesară realizarea acestora și în cursul zilei de mâine, în același interval orar.

ATENȚIE!

În această seară, începând cu ora 19.00, se va relua furnizarea apei către consumatorii afectați.

Joi – 24 martie 2022, între orele 09.00 – 19.00 vor continua operațiunile de remediere a avarie. Vor fi afectați de lipsa apei consumatorii din următoarele zone:

  • Perimetrul delimitat de străzile: bd. Tomis – bd. Alexandru Lăpușneanu – Ion Luca Caragiale – Baba Novac – Soveja – Ștefăniță Vodă – bd. Aurel Vlaicu – bd. Tomis;
  • Cartierele Tomis Nord, Brotăcei, Tomis II și Anadalchioi;
  • Str. Poporului;
  • Zona străzilor Tulcei și Badea Cârțan, precum și cei arondați punctele termice: 46, 47, 48, 50, 51, 52, 53, 54, 55, 100, 102, 104, 117, 120 – 124 și 147.
  • Bd. Tomis, tronsonul cuprins de cartierele Brotăcei și Capitol.

Ne cerem scuze pentru disconfortul creat utilizatorilor afectați, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în parametrii optimi în timp operativ. Având în vedere diametrul conductei, debitul mare de apă și lungimea rețelei, reluarea furnizării apei potabile se va realiza în mod progresiv în fiecare sector afectat.