25 noiembrie 2024 15:14

Veniți la teatru pentru a alina suferința lui Paul!

Clubul Rotary Mangalia invită toți iubitorii artei la teatru. Este vorba despre o inițiativă umanitară prin care se dorește strângerea de fonduri în vederea susținerii unui caz special care îl are în centrul atenției pe jurnalistul Paul Guzu.

Aflat pe un pat de spital, Paul urmează să fie supus, săptămâna viitoare, unei intervenții chirurgicale complicate, nemiloase, dar salvatoare în același timp. Paul se află internat la Spitalul Militar din București, iar după operație va avea nevoie de bani pentru tratament și recuperare.

În luna decembrie a anului trecut, Paul a fost diagnosticat cu tumoră la coapsa stângă cu evoluție imprevizibilă și necunoscută.

Această dramă i-a determinat pe membrii Clubului Rotary Mangalia să se implice, astfel să-i ofere lui Paul sprijinul de care are mare nevoie.

Tocmai de aceea, iubitorii de teatru, dar și cei care doresc să-l ajute pe Paul sunt invitați la Casa de Cultură Mangalia pentru a viziona celebra piesă ”Conu’ Leonida față cu reacțiunea” de I.L Caragiale.

Piesa este prezentată de Teatrul de Artă București și va fi jucată la data de 11 februarie, la ora 19.00. Prețul unui bilet este de 30 de lei.

Cea mai mare parte a încasărilor vor merge către Paul.

Persoanele care nu reușesc să ajungă la teatru, dar care doresc să-i întindă lui Paul o mână de ajutor, pot face donații în contul: BCR Mangalia – RO21 RNCB 0811 0165 6517 0003 – Guzu Augustin – CNP 1540819133681.

Orice sumă este binevenită.

Vă mulțumim!

 

Conu Leonida