Victima accidentului de pe strada Oituz a murit. Bărbatul a fost lovit chiar pe trecerea de pietoni
În această dimineață s-a stins din viață, la Spitalul Clinic de Urgență Constanța, cetățeanul lovit de o mașină pe strada Oituz.
Pe 6 ianuarie, în jurul orei 17.20, un bărbat de 71 de ani din Mangalia a fost lovit de un șofer de 70 de ani, pietonul fiind angajat în traversarea regulamentară a străzii, pe marcajul pietonal.
În urma accidentului rutier a rezultat vătămarea corporală a pietonului.
Acesta a fost transportat, de urgență, la Spitalul Clinic de Urgență Constanța în stare extrem de gravă. Victima a stat în comă mai bine de o lună și, în ciuda eforturilor medicilor, seara trecută a decedat.
Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ.
Șoferul va fi acuzat de ucidere din culpă.