17 aprilie 2024

Victor Ciorbea, Avocatul Poporului, va primi în audienţă cetăţenii Mangaliei

Avocatul Poporului – Biroul Teritorial Constanţa – anunţă publicul interesat că, începând cu 21 mai, ora 09.30, acordă audienţe cetăţenilor din Mangalia, la sediul Primăriei din localitate (intrarea principală în instituţie, la parter, în spaţiul amenajat pentru acordarea audienţelor de către primarul oraşului).

Pentru operativitate, persoanele interesate sunt rugate să se prezinte cu o petiţie în care să relateze problemele cu care se confruntă, însoţită de documente justificative, în copie. Înscrierile pentru audienţe se pot face la sediul Primăriei Mangalia sau la nr. de tel.: 0241.550.554. Acordarea audienţelor este gratuită, iar petiţiile adresate Instituţiei Avocatului Poporului sunt scutite de taxă de timbru. Orice persoană fizică care se consideră lezată într-un drept al său sau de către o autoritate publică, cu excepţia autorităţii judecătoreşti, se poate adresa Instituţiei Avocatului Poporului.

Petiţia trebuie să cuprindă informaţii complete referitoare la datele de identificare ale persoanei (nume, prenume, domiciliu); drepturile şi libertăţile încălcate, faptele invocate, descrierea lor, autoritatea reclamată, dovada întârzierii sau refuzul administraţiei publice de a soluţiona cererea, menţiunea obligatorie dacă petiţia face obiectul unei cauze aflate pe rolul instanţei judecătoreşti sau dacă a format obiectul unei judecăţi, precizarea autorităţilor publice care au fost sesizate anterior. Totodată, la cerere, se vor anexa actele doveditoare (în copie).

Instituţia Avocatul Poporului are drept scop apărarea drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor în raport cu autorităţile publice.

Începând cu data de 15 aprilie ac, Victor Ciorbea a fost validat de plenul Parlamentului pentru a conduce instituţia Avocatul Poporului. Mandatul lui Victor Ciorbea la conducerea instituţiei Avocatul Poporului este de 5 ani.

Biografie Victor Ciorbea

Politicianul Victor Ciorbea s-a născut la 26 octombrie 1954, în comuna Ponor, judeţul Alba.

A absolvit studiile universitare în 1979, ca şef de promoţie al Facultăţii de Drept din cadrul Universităţii Babeş Bolyai, Cluj-Napoca.

În 1983 a absolvit cursurile postuniversitare de masterat în Drept Civil, Comercial, Dreptul Muncii şi Drept Procesual Civil la Facultatea de Drept din Bucureşti. A urmat studii de doctorat în aceeaşi specializare, la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe care le-a absolvit în 1990.

În 1992 a absolvit un curs de management la ‘Case Western Reserve University’ Cleveland, Ohio, SUA.

A fost judecător specializat în cauze civile la Judecătoria Sectorului 5 din Bucureşti (1979-1984); procuror specializat în Drept civil şi comercial la Direcţia cauze civile din Parchetul General (1984-1987). Totodată, în intervalul 1984-1992 a fost cadru didactic la Facultatea de Drept din Bucureşti, pe poziţiile de asistent şi lector universitar.

La 16 iunie 1996, Victor Ciorbea a obţinut fotoliul de primar al Capitalei după al doilea tur de scrutin, cu 56,74% din voturile valabil exprimate, pe listele CDR/PNŢCD. La 19 noiembrie 1996, a fost desemnat prim-ministru, iar interimatul la Primăria Capitalei a fost asigurat de Viorel Lis, până în martie 1998, când s-au organizat alegeri.

A fost prim-ministru al României în perioada 12 decembrie 1996 – 17 aprilie 1998, fiind desemnat premier de către preşedintele Emil Constantinescu, la 19 noiembrie 1996. Victor Ciorbea a demisionat din funcţia de prim-ministru la 30 martie 1998, dată la care a demisionat şi din funcţia de primar al Capitalei.