VIER PFOTEN: Animalele de circ nu sunt în vacanță pe litoral
Locul animalelor sălbatice nu este la circ, ci în mediul lor natural. Asta vor învăța sute de copii aflați în vacanță pe litoral, unde se întâlnesc zilele acestea cu membrii echipei VIER PFOTEN porniți în campania STOP IT! Fara sălbatice în circuri. Voluntarii campaniei vor fi prezenți în stațiunile Mamaia, Eforie Nord, Saturn și 2 Mai, unde vor împărți broșuri și cărți de colorat care prezintă viața animalelor în mediul natural comparativ cu traiul lor în condițiile de la circ.
Stațiunile de pe litoralul românesc găzduiesc în fiecare an circuri ambulante care pun în scenă reprezentații cu animale sălbatice. Lei, tigri, elefanți, hipopotami, foci sau zebre sunt obligați să performeze sub amenințarea biciului în arene pline de lumini și zgomote stresante, pentru distracția unui public care nu cunoaște prețul plătit de aceste animale. Scurta expunere în fața publicului este urmată de ore nesfârșite de claustrare în cuști sau țarcuri extrem de mici, dar și de ore petrecute sub soarele dogoritor pe drum, în camioanele de transport.
VIER PFOTEN va informa publicul spectator despre adevăratul preț al accesului la reprezentațiile circurilor cu animale salbatice. ”Prin aceasta campanie am hotărât să ne adresăm în primul rând copiilor, principalii vizați de publicitatea agresivă a circurilor cu animale. Copiii sunt cei care, prin sensibilitatea lor, pot rezona cel mai bine la mesajul nostru, respectiv acela că lumea colorată a animalelor sălbatice nu se regaseste in cuștile strâmte și întunecate în care animalele de la circ sunt obligate să ducă o viață de chin. Relansăm cu această ocazie apelul nostru către părinți să nu-și mai expună copiii acestor reprezentații care le creează o imagine distorsionată asupra realității. În mediul lor natural, elefanții nu stau în două picioare, leii nu trec prin cercuri de foc, iar focile nu fac echilibristică cu mingii pe nas”, a declarat Veronica Tulpan, director de programe naționale VIER PFOTEN România.
În luna martie a acestui an, opinia publică din România a luat atitudine împotriva circului Americano Vargas după ce VIER PFOTEN a difuzat imagini scandaloase cu condițiile mizere și starea precară de sănătate a animalelor sălbatice staționate în parcarea hipermarketului Cora din București. În pofida dovezilor incontestabile de abuz asupra animalelor, Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a concluzionat că toate condițiile de bunăstare erau respectate. „Am primit același răspuns de fiecare dată când am semnalat astfel de cazuri. Opinia publică merită un raspuns competent la o situație evidenta de abuz. Solicităm pe această cale ANSVSA să-și reconsidere metodele de control și să nu se mai prevaleze de argumente birocratice pentru a-și justifica activitatea”, a continuat Veronica Tulpan.
Românii au șansa de a schimba actuala legislație care reglementează funcționarea circurilor, astfel încât să fie interzisă folosirea animalelor sălbatice. VIER PFOTEN le pune la dispoziție o scrisoare pe care aceștia o pot trimite parlametarului care îi reprezintă. Aceasta poate fi accesată de publicul larg pe website-ul organizatiei VIER PFOTEN.
Numeroase țări europene, inclusiv Bulgaria, au interzis deja folosirea animalelor sălbatice în circuri. În prezent, Germania se afla foarte aproape de acest succes, după ce sute de mii de oameni s-au mobilizat și au trimis scrisori membrilor parlamentului