2 mai 2024

Ziua comunei Pecineaga, sărbătorită cu fast, în prima zi de Rusalii

Duminică, începând cu ora 12.00, Primarul Niculae Stan şi Consiliul Local organizează o sărbătoare câmpenească dedicată Zilei comunei Pecineaga. Evenimentul devenit tradiţional se va desfăşura pe terenul de sport al comunei, situat la câteva sute de metri de sediul Primăriei Pecineaga.

Edilul comunei, Niculae Stan ne-a declarat că în deschidere vor avea loc lupte tătăreşti, după care vor fi prezentaţi comunităţii cei trei medaliaţi cu aur la Campionatul Naţional de Lupte, precum şi medaliata cu argint la Campionatul Naţional de Box, copii din comună cu care autorităţile publice locale se mândresc. Va urma o festivitate de premiere a cuplurilor care au împlinit 50 de ani de la căsătorie.

În jurul orei 15.00, va începe programul artistic. Este vorba despre recitaluri ale unor artişti foarte îndrăgiţi, printre care Nicu Paleru, Ionuţ Galani, Mariana Ionescu Căpitănescu, Claudia Mihai, Ion Amititeloaie, Formaţia Fraţii Buzoieni şi mulţi alţii.

Sărbătoarea se va încheia seara, târziu, cu un impresionant şi spectaculos foc de artificii.

afis Pecineaga