26 aprilie 2024

Măsuri de prevenire a riscului de înec

În perioadele caniculare, creşte numărul persoanelor care aleg să-şi petreacă timpul liber în apropierea cursurilor de apă, lacurilor, canalelor şi, nu în ultimul rând, pe litoralul Mării Negre. Ţinând cont de faptul că, o parte din  aceste zone sunt neamenajate, creşte pericolul de înec şi accidente. Din nefericire, în judeţul Constanţa, în cursul anului 2013, opt persoane şi-au pierdut viaţa înecate, iar în cursul acestui an au decedat şapte persoane.

În acest context, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dobrogea” al judeţului Constanţa informează cetăţenii cu o serie de măsuri şi obligaţii ce trebuie respectate în scopul prevenirii acestor evenimente nedorite:

– frecventaţi doar locurile special amenajate pentru înot şi scăldat;

– respectaţi întotdeauna recomandările salvamarului/administratorului locului de agrement;

– evitaţi scăldatul în mare, lacuri, canale sau alte cursuri de apă unde malurile sunt abrupte, curenţii sunt foarte puternici, albiile nămoloase sau pline cu plante, pietre, crengi şi trunchiuri de copaci;

– nu realizaţi acte de teribilism prin plonjarea de pe stabilopozi, platforme, poduri sau alte elemente de construcţii;

– nu intraţi în apa rece înfierbântaţi, după ce aţi stat foarte mult timp la soare;

– nu vă aventuraţi în apă când sunteţi în stare de ebrietate, seara târziu sau pe timp de noapte;

– nu lăsaţi copiii nesupravegheaţi lângă şi în apă. Ei se vor scălda numai sub controlul părinţilor sau altor persoane mature.

Consiliile locale care au la nivelul unităţii administrativ – teritoriale cursuri de apă, au obligaţia să identifice zonele periculoase pentru scăldat sau înot şi să monteze panouri de avertizare cu menţiunea “Scăldatul interzis, pericol de înec”.

Totodată, prin serviciul voluntar pentru situaţii de urgenţă, se vor desfăşura o serie de campanii de conştientizare a cetăţenilor asupra riscurilor la care se expun atunci când se scaldă în locuri neamenajate, prin afişarea la primării, şcoli, biserici, pieţe, staţii pentru transportul în comun a unor materiale preventive în care să fie prezentate prevederile actelor normative cu privire la interzicerea scăldatului / înotului în locuri periculoase, precum şi nominalizarea acestor zone.

Plata unei clipe de neatenţie poate fi o viaţă!