24 noiembrie 2024 5:08

7 milioane de lei pentru reabilitarea Neptunului

La Clubul Nautic „Callatis” a avut loc, astăzi, lansarea proiectului „Amenajare şi reabilitare obiective turistice în staţiunea Neptun – Olimp”. Proiectul este realizat Programului Operaţional Regional, Axa Prioritară 5 – “Dezvoltarea durabilă şi promovarea turismului”, Domeniul de intervenţie 5.2 – “Crearea, dezvoltarea, modernizarea infrastructurii de turism pentru valorificarea resurselor naturale şi creşterii calităţii serviciilor turistice” şi reprezintă, potrivit declaraţiilor reprezentanţilor administraţiei publice locale, o prima fază a unui proiect amplu de modernizare şi reabilitare a falezelor din sudul litoralului.

Primarul Mangaliei, Radu Cristian, a declarat, în cadrul evenimentului, că obiectivul municipalităţii este să realizeze o alee pietonală pe întreaga distanţă de 9 km, între Mangalia şi Olimp. „Vreau să avem una dintre cele mai mari faleze pietonale din Europa. Lucrăm pe fiecare segment în parte şi sper că în următorii doi-trei ani să modernizăm întreaga infrastructură turistică din staţiuni”, a subliniat edilul.

Valoarea totală a proiectului este de circa 7 milioane de lei, din care contribuţia Uniunii Europene este 6,3 milioane de lei, cea a Guvernului României de 553.000 lei, iar de la bugetul local vor fi asiguraţi 144.600 lei. Proiectul urmează să fie implementat în următoarele 13 luni, până la finele lui 2015.

”Obiectivele proiectului constau în valorificarea resurselor naturale, de care sudul litoralului nu duce lipsă, diversificarea serviciilor pentru atragerea unui număr cât mai mare de turişti în sudul litoralului, şi, nu în ultimul rând, crearea de noi locuri de muncă”, afirmă primarul Mangaliei, Cristian Radu.

În cadrul proiectului va fi reabilitată o porţiune de 900 de metri a aleii pietonale adiacente plajei. Cea mai importantă fază a proiectului o constituie reamenajarea uneia dintre cele mai cunoscute zone din sudul litoralului: Aleea Steagurilor, din preajma plajei Neptun. Aceasta ar urma să fie dotată cu fântâni arteziene, spaţiu verde şi pavement de granit. Mai mult, structurile metalice de susţinere a steagurilor vor fi înlocuite, acestea prezentând un avansat grad de uzură. Conform proiectului, jetul fântânii arteziene va avea 1,5 metri, iar structura va fi dotată cu leduri. Accesul către plajă va fi unul exclusiv pietonal.

Beneficiarul proiectului este Unitatea Administrativ-Teritorială Municipiul Mangalia. Autoritatea de Management este Ministerul Dezvoltării Regionale şi Administraţiei Publice, iar Organismul Intermediar este Agenţia pentru Dezvoltare Regională Sud-Est.