24 noiembrie 2024 4:37

Ziua Internaţională de conştientizare a autismului, marcată la Centrul Educaţional pentru Copii şi Părinţi „PAIDEIA“

Centrul Educaţional pentru Copii şi Părinţi „PAIDEIA“ a marcat, astăzi, Ziua Internaţională de conştientizare a autismului. Cu această ocazie centrul a organizat Ziua Porţilor Deschise, demarând, totodată, campania de informare pentru întreaga comunitate cu privire la maladia autismului. Potrivit declaraţiilor coordonatorului centrului, Diana Petre, anul trecut 23 de copii din zona Mangaliei au beneficiat, aici, de terapie unu-la-unu, terapie ABBA şi logopedie.

„Anul acesta avem înscrişi la centru 15 copii, cinci dintre aceştia făcând terapie gratuită, din fondurile obţinute prin sistemul redirecţionării a 2% din impozitul pe venit. Tot în cifre, 71 de copii au fost evaluaţi în cadrul „Caravanei Speranţei“, ce s-a derulat în 2013. Douăzeci de părinţi au beneficiat de suport psihologic. Trebuie menţionat faptul că, la Centrul „PAIDEIA“, evaluarea copiilor, pentru acei părinţi care „simt“ că este ceva în neregulă cu micuţii lor, este gratuită şi se face zilnic, între orele 8.00 şi 9.00. Ulterior, dacă este cazul şi dacă sesizăm că există probleme, părinţii sunt trimişi către medicul specialist“, afirmă Diana Petre. Alături de centrul educaţional s-au aflat, încă de la înfiinţare, reprezentanţii condicerii coreene a Daewoo Mangalia Heavy Industries. Aceştia au găsit chiar o metodă eficientă de a ajuta copiii suferinzi: managerii coreeni s-au reunit într-o asociaţie, care, lunar, susţine financiar Centrul „PAIDEIA“.

În ceea ce priveşte proiectele din viitorul apropiat, trebuie menţionat faptul că, în preajma aniversării a 2 ani de activitate (2 mai), Centrul Educaţional pentru Copii şi Părinţi „PAIDEIA“ va organiza un spectacol pentru cei mici, „Punguţa cu doi bani“, ce va avea loc la Casa de Cultură.

*********************************************************************************************************************************************************

Ziua de 2 aprilie a fost declarată de Organizaţia Naţiunilor Unite drept Ziua Internaţională de conştientizare a autismului. Marcarea acestei zile are scopul de a conjuga eforturile mondiale în promovarea înţelegerii mai bune a autismului şi sporirea nivelului de conştientizare a problemelor sociale ale persoanelor cu autism şi ale familiilor acestora.

Totodata, Ziua Internaţională de conştientizare a autismului este un prilej în plus de atenţionare a opiniei publice asupra existenţei persoanelor cu autism şi de abordare a problemelor persistente în diagnosticarea maladiei. Preponderent, simptomele autismului se manifestă pînă la varsta de 3 ani prin afectarea grava a capacităţii persoanei de a interacţiona pe plan social şi a comunica, producînd un comportament stereotip şi repetitiv. La cca 75% din persoanele afectate persistă şi handicapul mintal. Se estimează că în lume, în prezent, sunt afectate cca 67 milioane de persoane. În medie, autismul se întâlneşte la 3-4 din 10000 copii,  baieţii fiind de 4 ori mai frecvent afectaţi decît fetele.

La copilul cu vârsta pana la 1 an maladia poate fi suspectată dacă se evidenţiază lipsa „complexului de înviorare” în prezenţa mamei, a zâmbetului la demonstrarea diferitor jucării, persistă dereglări de somn şi excitabilitate sporită. Cu vârsta, majoritatea copiilor cu autism nu observă lipsa sau prezenţa mamei, le este diminuată capacitatea de diferenţiere a fiinţelor şi obiectelor din jur şi au frică de tot ce apare nou în anturaj. În comportamentul lor apar mişcari stereotipe, se joacă cu obiecte ce nu au menirea respectivă (hârtiuţe, cârpuliţe, cutiuţe etc.), iar jocurile au un caracter monoton, stereotip şi fără sens. Aceşti copii, preferă „singuratatea” şi refuză contactul cu semenii lor, nu privesc în ochi.

Până la vîrsta de 5-6 ani copilul bolnav de autism nu raspunde la întrebări, deşi are vorbirea formată. La majoritatea din ei se evidenţiază insuficienţa intelectuală secundară, sau retardul mintal. La circa 40% din copiii bolnavi se constată insuficienţa intelectuală usoară, sau intelect normal.

În perioada şcolară treptat la aceşti copii are loc reducerea treptată a autismului şi parţial transformarea în alte stări psihopatologice, dar autismul se păstrează ca o indiferenţă emoţională. De aceea, la vîrsta şcolară frecvent la copii se schimbă diagnoza. Cea mai grava formă de autism este marcată de o inadaptabilitate completă în comunicare sau la interacţionarea cu alte persoane.

Părinţii copiilor care observă astfel de simptome trebuie să se adreseze la medicul de familie, pentru a fi consultaţi de medicul neurolog şi psihiatru pentru copii. În tratamentul copiilor cu autism este esenţială alegerea metodelor de educaţie psihologică, pedagogică şi ocupaţiile logopedice. Tratamentul medicamentos, simptomatic, va fi indicat numai de către medicul psihiatru pentru copii, în conformitate cu standardele medicale, urmărind adaptarea socială pe termen lung a copilului-autist.

Dezvoltarea, educaţia şi instruirea unui copil cu autism necesită angajamentul major din partea parinţilor. O intervenţie timpurie prin educaţie specială, sprijinul familiei, iar în unele cazuri şi tratamentul medicamentos, ajută tot la mai mulţi copii cu autism să se dezvolte şi să trăiască o viaţă normală. Intervenţiile speciale şi programele educaţionale sporesc capacitatea acestor copii de a învăţa, a comunica cu semenii lor, reduc severitatea stării şi frecvenţa comportamentelor nedorite. Cu cît mai repede un copil începe să primească ajutor, cu atît mai mare este posibilitatea unei dezvoltari normale.