24 noiembrie 2024 7:12

A II-a ediţie a concursului „Eroul din familia mea“

Asociaţia Naţională Cultul Eroilor „Regina Maria“, subfiliala Mangalia, organizează cea de a II-a ediţie a concursului „Eroul din familia mea“, ocazionat de sărbătorirea Zilei Înălţării şi a Eroilor (joi, 29 mai).

I.    Scopul concursului:

–          Cunoaşterea, preţuirea şi mediatizarea faptelor eroice legate  de marile momente istorice ale Dobrogei, ţinutul românesc dintre Dunăre şi mare: Războiul de Independenţă, Războaiele Balcanice, Primul şi Al Doilea Război Mondial, Revoluţia din Decembrie  1989, teatrele de operaţiuni Kossovo, Irak, Afganistan

–          Aprecierea justă şi recunoştinţa faţă de eroii neamului, mai mult sau mai puţin cunoscuţi

–          Publicarea lucrărilor  cu un conţinut interesant, bogat şi semnificativ, în  paginile revistei „ARMA PONTICĂ”, precum şi într-o antologie, „Eroul din familia mea”  

II.   Organizatori: ASOCIAŢIA NAŢIONALA CULTUL EROILOR „REGINA MARIA”, SUBFILIALA MANGALIA (preşedinte, prof. Emil-Corneliu Ninu)

III.   Colaboratori: PRIMĂRIA MUNICIPIULUI MANGALIA, ASOCIAŢIA NAŢIONALĂ A VETERANILOR DE RĂZBOI DIN ROMÂNIA-FILIALA MANGALIA (preşedinte, colonel-rtg. Alecu Crudu), FILIALA MANGALIA A ASOCIAŢIEI NAŢIONALE A CADRELOR MILITARE ÎN REZERVĂ ŞI RETRAGERE (preşedinte, comandor-rez. Alexandru Macavei), FILIALA MANGALIA A „LIGII NAVALE ROMÂNE” (preşedinte, contraamiral de flotilă-rez. Petrică Stoica), COMPLEXUL CULTURAL „CALLATIS” (director, dr. Tatiana Odobescu)

IV.    Participanţi:  locuitori ai municipiului Mangalia

V.     Condiţii de participare:

a.        – prezentarea unei lucrări de 2 – 5 pagini, în Word, font de 12, cu interval de 1 1/2 rânduri, fie compunerea artistică (amintire, evocare, portret, povestire, versuri etc.), publicistică (interviu, medalion, reportaj etc.) sau ştiinţifică (schiţă biografică, eseu vizând contribuţia acestuia  la  derularea unui fapt istoric contemporan etc.);

b.        – ilustraţii diverse, ca anexe, având la bază copii de pe documente ale epocii: portrete, fotografii de grup, fotografii din timpul celor două războaie mondiale, fotografii de la diverse ceremonii militare, inclusiv de decorare a unor militari, acte militare (brevete, ordine de serviciu, foi de drum, scrisori din timpul războiului, cărţi poştale, legitimaţii, acte doveditoare ale deţinerii unor medalii, decoraţii, ordine, comunicate privind decesul eroului respectiv primite de la autorităţile militare), extrase din presă etc.

VI.           Premii.

a.        Se vor acorda sume în bani pentru primele trei lucrări şi următoarele trei menţiuni;

b.      Diplome eliberate de către A.N.C.E. „Regina Maria”, Filiala Constanţa

c.        Participanţii la concurs vor putea participa la una din excursiile din Bulgaria (Balcic, Caliacra, Dobrici, Turtucaia)

VII.   Juriul va fi coordonat de preşedinta Cenaclului „SOLTERIS”, doamna Emilia Dabu.

VIII.   Activitatea de premiere va avea loc cu o zi înaintea sărbătoririi Zilei Înălţării şi a Eroilor, respectiv în după-amiaza zilei de miercuri, 28 mai 2014, orele 18,00,  la Cercul Militar Mangalia, în cadrul unui program artistic adecvat, precedat de o scurtă sesiune de comunicări ştiinţifice ale unor personalităţi locale şi străine.

IX.     Înscrierile vor avea loc în perioada 19 mai – 23 mai 2013, astfel:

a.        Prin poştă, cu data ştampilei în intervalul amintit, pe adresa:

Profesor E.C.Ninu, A.N.C.E. – „Regina Maria”, str. Oituz, nr. 3, Mangalia, judeţul Constanţa

b.        Prin e-mail: emil_corneliu@yahoo.fr

Detalii suplimentare la nr. de telefon:    0755076667