22 noiembrie 2024 23:12

Paragina înghite, în continuare, sudul litoralului: hoteluri ultramoderne, puse în umbră de unităţi dărăpănate!

paragina4Sudul litoralului pierde, an de an, lupta cu staţiuni precum Mamaia sau Costineşti. Motivul este simplu: în timp ce, de exemplu, Constanţa investeşte sume exorbitante într-o singură localitate turistică, Mamaia, Mangalia păstoreşte şase astfel de staţiuni, din banii bugetului local.

Pe lângă lipsa fondurilor de care se plâng autorităţile din Mangalia, o problemă majoră a hotelierilor o constituie paragina în care zace litoralul sudic, pornind de la spaţiile verzi şi terminând cu zecile de clădiri abandonate de cei ce, teoretic, ar trebui să le pună în valoare. Hoteluri şi restaurante laolată zac abandonate, uitate de proprietarii care s-au dat bătuţi şi nu au mai investit un leu în reabilitarea şi repunerea lor în circuitul turistic.paragina3

Se pune, astfel, întrebarea: cum ar putea opta un turist, român sau străin, pentru un sejur într-un hotel de trei, patru sau chiar cinci stele din staţiunile Mangaliei, atât timp cât, la doi paşi de unitatea de cazare îşi înalţă fruntea, hâdă, o clădire abandonată sau aflată de ani de zile în „reconstrucţie“? De la Olimp la Saturn, hoteluri cu până la 20 etaje, unităţi de alimentaţie publică reprezentative, acum treizeci de ani, pentru sudul litoralui, stau, astăzi, părăsite şi distruse, spre disperarea hotelierilor de bună credinţă care, fie din fonduri proprii, fie cu ajutorul banilor europeni, au încercat să ridice gradul calităţii în turismul litoral.paragina

Autorităţile publice locale spun că au mâinile legate în privinţa acestor unităţi lăsate la voia întâmplării. Potrivit declaraţiilor directorului Direcţiei Turism şi Mediul de Afaceri din cadrul Primăriei Mangalia, Dumitru Filip, instituţia din care face parte nu dispune de niciun instrument coercitiv prin care să se impună proprietarilor refacerea clădirilor abandonate. “Nu avem, la ora actuală, o lege prin care clădirile aflate în paragină, cele care nu funcţionează şi sunt greu de întreţinut şi care nu îşi realizează obiectivul pentru care au fost construite, să fie impozitate diferenţiat, deşi o atare lege ar fi extrem de necesară. Astfel, vom putea determina proprietarii respectivi să facă eforturi să îşi pună în valoare unităţile”, afirmă directorul de la Turism.

Dumitru Filip mai spune că Primăria Mangalia poate obliga proprietarii doar să îşi întreţină spaţiile verzi, din jurul unităţii şi, eventual, să impună „învelierea“ unităţii cu meşuri, care să ascundă gradul de degradare al clădirilor.

paragina2În 2011, vechea administraţie a Mangaliei impunea „taxa de paragină“, cu o valoare de la 40 de lei pe zi pentru unităţile mici şi până la 400 de lei pe zi pentru cele de peste 100 de metri pătraţi. Taxa a fost eliminată de actuala administraţie locală, după ce mai mulţi agenţi economici au contestat-o în instanţă şi au avut câştig de cauză.

paragina1