Andreea Pasăre, eleva Liceului Teoretic “Callatis”, Mangalia, bursieră a Guvernului SUA în anul școlar 2016-2017
Se spune că anii de liceu sunt cei mai frumoși ani din viață, iar până acum, experiența mea de licean este plină de amintiri plăcute și prieteni dragi.Nu credeam că te poți aștepta la mai mult de atât de la un an școlar, dar , aparent, m-am înșelat.
Mă numesc Andreea Pasăre, am 16 ani, sunt elevă a clasei a X-a A la Liceul Teoretic „Callatis” și îmi voi petrece următorul an școlar în Statele Unite ale Americii.Totul a început în luna septembrie a anulu
i trecut când am aflat despre lansarea programului Future Leaders Exchange în țara noastră. Acesta a fost creat de Congresul Statelor Unite și de American Councils în 1992 și, până acum, a oferit burse pentru peste 24000 de elevi din Europa, Eurasia și Asia Centrală în State. M-am uitat, la început din curiozitate, la ce promitea schimbul:”Un an școlar într-un liceu American, plasarea la o familie gazdă atent selecționată, costuri total asigurate”. Condițiile de participare erau generoase: elev român în clasa a IX-a, a X-a sau a XI-a care nu a mai locuit în SUA. Prima probă consta în trei eseuri în limba engleză despre diferite situații din viața mea. Nu am rezistat unei astfel de oportunități și, într-un final, am decis să mă înscriu, privind totuși cu scepticism șansele de a pleca.
Pe 21 decembrie am primit un telefon de la doamna Eliza Chirilă, reprezentanta American Councils în România, care mi-a dat o veste mult așteptată: am trecut în următoarea rundă de selecție, semifinala. Din cei 1359 de elevi români înscriși am rămas 139, iar semifinala urma să fie în ianuarie. Atunci, pentru prima dată de când m-am înscris, am simțit că am o șansă cât de mică să trăiesc visul american. Una din cele 25 de burse putea fi a mea.
Semifinala a avut loc la Universitatea “Ovidius” pe 21 ianuarie 2016. Cei 11 concurenți din Constanța ne-am întâlnit pentru prima dată cu Eliza și David, care aveau să supravegheze și să conducă probele. Acestea au constat într-un test grilă de engleză, o probă de listening, trei eseuri, un interviu în grup și unul individual. Pe lângă toate acestea, mai aveam de completat o aplicație ce urma să fie trimisă la Washington pentru selecție. Aplicația conținea la rândul ei numeroase forme și formulare importante în cadrul selecției. După trimiterea acestora, treaba mea era oficial terminată și tot ce mai trebuia să fac era să aștept rezultatele finale.
Pe 25 aprilie 2016 am primit telefonul care părea să nu mai sune pentru mine. Din cei 139 de semifinaliști am fost aleasă să primesc una din cele 25 de burse disponibile. Mi-am imaginat momentul în care voi afla că plec de sute de ori, dar nimic nu m-a putut pregăti pentru realitate. Chiar și acum, la câteva zile dupa aflarea veștii, afirmația ”Voi face clasa a XI-a în SUA.” pare scoasă din basme.
Nu aș fi reușit să ajung aici făra încrederea, susținerea și ajutorul prietenilor și al familiei, cărora le mulțumesc pentru că mi-au fost mereu alături. Același suport l-am primit și din partea liceului, a doamnei director, din partea catedrei de limba engleză, și, în special, din partea doamnei dirigintă, prof. Livia Costache, persoane ce m-au ajutat fără ezitare să-mi îndeplinesc visul.
În urma experienței extraordinare pe care am trăit-o și care îmi deschide oportunități inimaginabile acum, îmi permit să transmit elevilor următorul mesaj: dacă îndeplinești condițiile de participare și simți nevoia să încerci ceva diferit următorul an școlar, înscrie-te la programul educațional FLEX! Este o oportunitate ce nu apare în fiecare zi și, chiar dacă tot procesul pare greu și un an în străinătate, dificil, rezultatul merită pentru dezvoltarea ta profesională și spirituală. Un elev afirma că: ”Schimbul de experiență nu este un an din viață, este o viață într-un an.” Iar eu sunt pregătită pentru această provocare.
Bravo Andreea!!! Felicitări și baftă în continuare!!!
Felicitari ! Este o oportunitate binemeritata !
Felicitari pentru reusita, suntem toti nerabdatori sa ne impartasesti din experienta ta!!!!!
Asta e nepoata mea! De cand era mica ii placea cartea si se vad roadele muncii . Succes nepoatei mele preferate si multa distractie in America! – Vasile
Cat de mandra sunt de ea! Aceasta fata mi-a adus zambetul pe buze si mi-a umplut sufletul de fericire! Asa e de silitoare si ambitioasa de cand era mica si se vede ca prin munca ei acum a venit si succesul. Imi va fi dor de Andreea, nepoata noastra preferata! – sotia lui Vasile
.Ma bucur pentru tine de parca ai fi copilul meu. Succes Andreea !