Creştin ortodocşii sărbătoresc, astăzi, Izvorul Tămăduirii
În fiecare an, în prima vineri după Paşte, Biserica Ortodoxa sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii. Creștinii care vin la biserică iau parte la slujba de sfințire a apei, cunoscută și sub numele de Aghiasma Mică.
La originea acestei sărbători se află o minune petrecută în apropierea Constantinopolului. Potrivit Tradiției, un orb a primit vederea după ce s-a spălat cu apa unui izvor din jurul acestui loc. Orbul ajunge la izvor datorită împăratului Leon (457- 474), pe atunci neîncoronat, care împlinește descoperirea făcută de Maica Domnului: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape. Pătrunde, Leone, mai adânc în pădure și, luând cu mâini apa tulbure, potolește cu ea setea orbului și unge cu ea ochii lui cei întunecați”.
Mai târziu, când Leon ajunge împărat, ridică pe locul unde s-a petrecut minunea o biserică cu hramul „Izvorul Tămăduirii”. Aici primește vindecare de o boală grea și împăratul Justinian (526-575), care ridică drept mulțumire o biserică și mai mare. Biserica zidită de împăratul Justinian a fost distrusă în anul 1453, de turci.
Ce nu ai voie să faci în această zi
În ziua de vineri nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai, scrie libertatea.ro. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.
Izvorul Tămăduirii. Superstiţiie populare spun că vineri, de Izvorul Tămăduirii, nu se lucrează. Conform tradiției, pe vremuri, cine lucra era lovit de o boală din care nu își mai revenea până la moarte. În plus, în trecut nu se țesea nimic deoarece cu pânza țesută în această zi nu se îmbrăcau nici măcar cei morți deoarece nu puteau fi primiți pe cealaltă lume.
În ziua de vineri, din 6 mai 2016, nu se face nici o treabă casnică. Nu se spală și nici nu se calcă rufe. Se spune că cine respectă acest obicei, va avea un loc asigurat în Rai. Gospodinele respectă ziua de prăznuire şi nu spală, nu calcă rufe şi nu croiesc un lucru de îmbrăcămite, pentru că acesta nu va fi de folos şi nu va fi terminat niciodată.