22 noiembrie 2024 14:08

Conceput pentru a resuscita infrastructura din staţiuni, Oficiul Local de Turism, constituit în colaborare cu agenţii economici

Luni, 15 octombrie, la ora 16:00, la Casa de Cultură va avea loc o dezbatere pe tema pregătirii sezonului estival 2013. La întâlnirea cu reprezentanţii Primăriei vor veni agenţi economici ce derulează activităţi sezoniere în domeniul turismului de la care se aşteaptă propuneri constructive. Cu acelaşi prilej, întreprinzătorilor li se va prezenta proiectul privind înfiinţarea Oficiului Local de Turism al Municipiului Mangalia. Potrivit memoriului redactat de către reprezentanţii Primăriei Mangalia, scopul creării unui organism specializat, care să coordoneze activitatea din turism, este să armonizeze interesele municipalităţii cu ale agenţilor economici şi să pună în valoare forţa de muncă disponibilă la nivelul oraşului, în felul acesta tursimul din sudul litoralului având şanse să redevină atractiv atât pentru vizitatori, cât şi pentru potenţialii investitori. Tot în memoriu sunt precizate cauzele care au contribuit la iniţiativa punerii pe roate a acestui Oficiu Local de Turism. “De menţionat faptul că până în prezent activitatea de turism din staţiunile componente ale municipiului nu a reprezentat o prioritate a administraţiei locale, aşa că această activitate s-a dezvoltat haotic, fără o viziune de ansamblu, agenţii economici funcţionând fiecare după interesele sale imediate. Relaţiile dintre administraţia publică locală şi agenţii economici din turism au evoluat de o manieră total neproductivă, chiar ostilă tocmai datorită lipsei unei coeziuni de interese”.

Este interesant faptul că reprezentanţii actualei administraţii admit şi nu ascund sub preş conflictele din ultimii patru ani dintre fostul primar şi agenţii economici care, aproape, au fost falimentaţi din cauza amenzilor usturătoare şi nejustificate cu care au fost „cadorisiţi”. Să nu uităm nici sutele de procese la care au apelat agenţii economici sancţionaţi pentru a li se face dreptate, onorariile avocaţilor punând şi mai multă presiune pe conturile lor şi aşa „diluate” de cuantumul uriaş al amenzilor primite. În plus, autorizaţiile, certificatele de urbanism şi toate celelalte cereri ale persoanelor juridice erau eliberate cu foarte mare întârziere, iar accesul în Primărie era blocat, deşi, iniţial, uşa cocoţată pe acoperişul instituţiei anunţa undă verde,  lapte şi miere…   

Actuala administraţie vrea să-i convingă pe cetăţeni că toate aceste aspecte negative reprezintă o istorie prăfuită şi că lucrurile vor intra în normalitate. Deoarece Mangalia este un oraş turistic, acest domeniu de activitate se doreşte prioritar, de aici şi ideea punerii în funcţiune a oficiului.

Printre obiectivele acestei structuri se află:

– Realizarea şi ambientarea aleilor de promenadă şi a spaţiilor verzi de tip parcuri în staţiuni, proiectele aprobate urmând a fi amenajate pe terenurile libere indiferent de proprietatea acestora;

– Modernizarea falezelor, zonelor de promenadă pe malul mării, punerea în valoarea turistică a digurilor din staţiunile turistice;

– Dezvoltarea activităţilor de agrement în staţiuni cu destinaţii specifice pentru adulţi şi copii,  realizarea de proiecte diferenţiate atât în interiorul staţiunilor, cât şi zonele din imediata apropiere a staţiunilor (Herghelia Mangalia, Pădurea Comorova, lacurile din Saturn, Jupiter, Neptun etc.), derularea de proiecte pentru dezvoltarea agrementului pe mare, în zone identificate şi special destinate;

– Iniţierea şi gestionarea unor programe şi proiecte de dezvoltare în infrastructura turistică prin diverse surse de finanţare.