Parlamentarii Daniel Georgescu și Felix Stroe propun completarea Legii protecției civile: Primăriile vor putea aloca fonduri pentru repararea adăposturilor de la subsolurile blocurilor, în parteneriat cu asociațiile de proprietari
Parlamentarii Daniel Georgescu și Felix Stroe (PSD) propun completarea Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă, în sensul în care autoritățile administraţiei publice locale să poată aloca fonduri şi să realizeze lucrări de reparații și întreţinere a fondului de adăpostire situat în blocurile de locuinţe, prin protocol cu asociațiile de proprietari.
Iată propunerea inițiatorilor:
EXPUNERE DE MOTIVE
- Scopul reglementării
Prezenta propunere legislativă are ca obiect completarea Legii nr. 481/2004 privind protecţia civilă, în sensul în care autoritățile administraţiei publice locale să poată aloca fonduri şi să realizeze lucrări de reparații și întreţinere a fondului de adăpostire situat în blocurile de locuinţe, prin protocol cu asociațiile de proprietari.
- Situaţia actuală
În forma actuală, potrivit Legii nr. 481/2004, responsabilitatea întreţinerii și menţinerii în stare de funcţionare a fondului de adăpostire revine deținătorilor cu orice titlu, ceea ce include și asociațiile de proprietari din blocurile de locuințe. În practică, însă, aceste entități nu dispun nici de resursele financiare, nici de capacitatea tehnică necesară pentru efectuarea lucrărilor de reparații și întreţinere specifice (ventilaţie, etanşare, rețele electrice de urgenţă, uși etanșe, sisteme de filtrare etc.). Ca urmare, o mare parte dintre adăposturile civile amplasate în blocurile de locuinţe sunt degradate, improprii utilizării şi nu îndeplinesc rolul pentru care au fost concepute.
- Schimbările preconizate
Prin modificarile aduse Legii nr. 481/2004, se creează cadrul legal care permite autorităților administrației publice locale să participe activ la întreţinerea fondului de adăpostire, în colaborare cu asociațiile de proprietari.
- Impactul socio-economic şi administrativ
Îmbunătățirea gradului de siguranță publică, prin creşterea numărului de adăposturi funcționale.
– Clarificarea competenţelor între autorităţile publice și asociațiile de proprietari.
– Posibilitatea atragerii de fonduri europene sau guvernamentale pentru reabilitarea infrastructurii de protecţie civilă.
- Concluzii
Adoptarea acestei modificări contribuie la consolidarea sistemului naţional de protecţie civilă, printr-o mai bună gestionare a fondului de adăpostire existent. Prin urmare, se propune completarea Legii nr. 481/2004 pentru a permite autorităţilor administrației publice locale să aloce fonduri şi să efectueze lucrări de reparaţii şi întreţinere a adăposturilor de protecție civilă situate în blocurile de locuinţe, în baza unui protocol cu asociațiile de proprietari.