23 noiembrie 2024 17:27

Primarul Radu în faţa FPTR: "Sperăm să rezolvăm problemele clădirilor abandonate şi câinilor fără stăpân"

Primarul municipiului Mangalia, Cristian Radu, a participat, alături de preşedintele Federaţiei Patronatelor din Turismul Românesc, Mohammad Murad şi deputatul Victor Manea la o întâlnire de lucru a acestei structuri, pentru a dezbate mai multe probleme de actualitate legate de turismul românesc. La lucrările federaţiei au mai luat parte investitori şi reprezentanţi ai patronatelor din turism.

În cadrul discuţiilor, preşedintele FPTR a avansat ideea conform căreia un parteneriat public – privat constituie o măsură importantă în relansarea sectorului turistic. În acest sens, se doreşte înfiinţarea unei structuri de administrare a staţiunilor din sudul litoralului, care să preia problemele din zonă. O altă propunere venită din partea reprezentantului federaţiei a vizat implementarea de proiecte sustenabile pe partea de investiţii în zonă, precum şi conceperea unei strategii de promovare corectă. Astfel, dezbaterile au făcut referire la câteva aspecte legate de relaţiile dintre mediul de afaceri privat şi autorităţile centrale şi locale, ca factor de creştere economică, poziţia FPTR faţă de iniţiativa de introducere a unor noi modalităţi de impozitare. Exemplele în această direcţie au vizat valoarea redusă a TVA la 9% pentru pachetele turistice oferite şi sprijinirea mediului de afaceri, de către autorităţi, prin găsirea de politici fiscale accesibile pentru investitori. Vizavi de problemele semnalate, primarul Mangaliei, Cristian Radu, a precizat că municipalitatea salută ideea patronatelor în ceea ce priveşte un viitor parteneriat public-privat care să producă efecte pozitive pentru dezvoltarea turismului din sudul litoralului. „Sunt foarte multe lucruri de făcut, iar dacă toţi factorii implicaţi vor contribui la relansarea staţiunilor din sudul litoralului, cu siguranţă turiştii vor veni în număr mare să-şi petreacă vacanţele, la alte standarde. Primii paşi au fost făcuţi de către municipalitate. Doresc să punctez că, o reală problemă o constituie clădirile abandonate, câinii fără stăpân sau indiferenţa unor agenţi economici vizavi de administrarea activelor deţinute. Sperăm că aceste probleme se vor rezolva, iar în toamnă, când tragem linie, vom constata realizările”, a precizat edilul Cristian Radu. În cadrul discuţiilor, reprezentanţii patronatelor au mai vorbit despre găsirea de soluţii pentru turismul de familie, a celui de agrement sau balneo, cerut cu precădere de turiştii, care preferă staţiunile din sudul litoralului. La acest capitol, edilul a anunţat că o serie de evenimente au fost deja concepute pentru turişti. În staţiunea Venus se va organiza cea mai mare competiţie de drift-uri şi drag-uri, vor avea loc concerte cu participarea unor artişti consacraţi de la nivel internaţional. De asemenea, discuţiile au vizat şi o promovare eficientă a staţiunilor, prin crearea unui brand turistic al zonei.

5 thoughts on “Primarul Radu în faţa FPTR: "Sperăm să rezolvăm problemele clădirilor abandonate şi câinilor fără stăpân"

  1. Ce inseamna speram? La Pastele cailor? Corect ar fi fost imi iau angajamentul ca le voi rezolva in cel mai scurt timp.

  2. S au dat cam multev termene si promisiuni Cine sa va creada dl e primar ? Si cu microbuzele pe vaarrianta in Neptun cum ramane .Cate riscuri sunt sa stai pe varianta in chip de centurista sa te ameninte capusele potaile si hotii care abia asteapta sa ti dea in cap Dar primarul daca a ordonat nu l intereseaza de consecinte .

Comments are closed.