24 noiembrie 2024 15:34

A dispărut plasma care a „revoluţionat” Piaţa Centrală. O dată cu ea, au „plecat în vacanţă” preţurile mici şi planurile de viitor

După ce a funcţionat foarte puţin timp, celebra plasmă instalată în Piaţa Centrală, cu scopul de a afişa preţurile „corecte” ale fructelor şi legumelor, a dispărut cu totul. Aşa se face că investiţia, care în opinia multor cetăţeni, nici nu se justifica din start, s-a dovedit un alt fiasco, lista planurilor îndrăzneţe, dar eşuate, căpătând proporţii.

Ecranul ultramodern, de mari dimensiuni, fusese atârnat de tavanul Pieţei Centrale în luna ianuarie a anului trecut. La vremea respectivă, conducerea ADPP Mangalia, administratorul pieţelor, declara că plasma are scopul de a arăta clienţilor mercurialul, îmbunătăţit cu preţuri reduse la produsele de bază, printre care cartofi ceapă şi morcovi. De asemenea, tot conducerea instituţiei preciza că a luat decizia diminuării numărului de tarabe de la 30 la 13. Nu în ultimul rând, a fost prezentat un plan de măsuri menite să sporească activitatea comercială din toate pieţele municipiului, dar în special a celei Centrale unde şi clienţii sunt mai mulţi. Potrivit autorităţilor, pieţele urmau să fie dotate cu magazin apicol, economat, dar şi cu un sector destinat comercializării de flori.

Asemeni altor promisiuni, nici acestea nu au fost puse în practică în pieţele din municipiu, iar motivul invocat nu poate fi altul decât banii puţini. În plus, Piaţa Centrală a devenit în aceste zile toride o saună imensă, cu tavanul rupt după furtuna de luna trecută, dar nereparat, deocamdată, probabil, tot din cauza lipsei de fonduri. Din cauza căldurii au de suferit atât comercianţii, care stau o zi întreagă în aerul sufocant, dar şi marfa ce se depreciază cu repeziciune. Pe de altă parte, preţurile nu sunt nici pe departe reduse, ci chiar foarte ridicate, vânzătorii dând vina pe grindină, secetă etc.

Cine ştie, poate curând, autorităţile vor întoarce capul de la manifestările cultural-artistice cu care se tot laudă (chiar dacă pe majoritatea nici nu le-au organizat) şi se vor concentra pe problemele localnicilor care vor drumuri netede, spaţii verzi îngrijite, cartiere unde să nu mai existe mormane de gunoaie şi moloz, dar şi un comerţ civilizat, nu haotic, cu muncă la negru şi evaziune fiscală, aşa cum se observă la orice colţ de stradă din oraş şi staţiuni.

1 thought on “A dispărut plasma care a „revoluţionat” Piaţa Centrală. O dată cu ea, au „plecat în vacanţă” preţurile mici şi planurile de viitor

  1. Asta e Mangalia lu’ Radu Cristian : vorba multa , fapte putine, mizerie cat cuprinde si furturi din bugetul primariei pe masura.Pe Callatis nici acum nu s-a taiat iarba .Are aproape un metru , dar este foarte bine ca sunt montate sprinklere automate care pornesc seara, ca sa creasca iarba mai repede si mai mult.La inceputul verii se lauda ca o sa puna gazon pe Constantei, a vazut careva ceva?? Sa publice si transparentu’ lu peste asta cati metri patrati de gazon s-au plantat in Mangalia , ca pe acte pun pariu ca sunt deja de ordinul zecilor de mii.Bai Radule, vezi ca nu mai esti la Fisc, aici cand zici ca esti transparent inseamna ca trebuie sa vedem si noi TOT ce faci, nu transparent adica sa nu vedem nimic.

Comments are closed.