7 decembrie 2024 2:09

Anul acesta, Bursa locurilor de muncă se va desfăşura pe 25 aprilie şi la Mangalia

Pe data de 25 aprilie ac, AJOFM Constanţa va organiza Bursa locurilor de muncă, proiect care, anul acesta, va avea loc şi la Mangalia în foaierul Centrului Cultural, începând cu ora 9.00. Reprezentanţii Biroului local de şomaj ne-au declarat că, deja, şi-au anunţat participarea mai mulţi agenţi economici care şi-au trimis ofertele cu locurile de muncă vacante. În afară de DMHI, care oferă contracte de muncă permanente, ceilalţi întreprinzători vin din domeniul turismului, iar locurile de muncă sunt valabile doar în perioada sezonului estival. Astfel, meseriile care pot fi practicate pe parcursul verii, ce se apropie, sunt cele de bucătar, ospătar, cameristă, recepţioner etc.

Persoanele interesate să se angajeze, pot veni la Centrul Cultural unde vor avea posibilitatea să discute cu angajatorii, să-şi depună datele de identitate şi chiar să participe la interviurile organizate în timpul derulării Bursei. La fiecare ediţie, Bursa a avut succesul aşteptat, zeci de persoane reuşind să-şi găsească o slujbă, fie ea şi temporară.

Pe de altă parte, la nivelul întregului judeţ Constanţa, la începutul lunii martie, rata şomajului a fost 4,56%. Mai precis, numărul total al şomerilor înregistraţi în evidenţa AJOFM Constanţa a fost de 14.076 de persoane. Structura şomajului se prezintă astfel:

–         Şomeri cu indemnizaţie – 7.053 de persoane;

–         Şomeri neindemnizaţi – 7.023 de persoane.

Din numărul total înregistrat, 7.502 sunt femei, tineri sub 25 de ani – 152, adulţi peste 25 de ani – 2.309 de persoane. În funcţie de nivelul de instruire primar, gimnazial, profesional – 9.609 de persoane, liceal şi postliceal – 3.277 de persoane, universitar – 1.190 de persoane.