23 noiembrie 2024 15:54

Consilierii locali au aprobat un ajutor financiar lui Bogdan Prodescu, campionul mondial al Mangaliei

Consilierii locali au decis acordarea unui ajutor financiar unui eminent tânăr student din Mangalia, despre care „Ediţia de Sud“ a scris în primăvara acestui an. Este vorba despre Bogdan Prodescu, un obişnuit al podiumurilor de premiere încă din clasele  primare. Bogdan este un campion la nataţie încă din primii ani de viaţă. Potrivit declaraţiilor sale, el a participat la foarte multe competiţii de nataţie, încă din clasa I. A fost prezent în competiţii şcolare, campionate municipale, campionate naţionale, de juniori şi seniori, în cadrul cărora s-a clasat pe primele trei locuri, atât la „individual“, cât şi cu echipa“.

Student la Academia Navală „Mircea cel Bătrân“, Bogdan Prodescu s-a alăturat, din 2011, echipei de înot de la ANMB, alături de care a participat la competiţiile mondiale nautice între academiile navale. Anul acesta, eforturile pe care atât el, cât şi coechipierii lui le-au făcut (pe lângă pregătirea şcolară, studenţii ce se pregătesc pentru performanţă sportivă trebuie să participe şi la cele două antrenamente zilnice), au fost răsplătite pe măsură în Turcia. Au adus numai puţin de opt medalii: două de aur, una de argint şi cinci de bronz. Bogdan şi-a adjudecat câte una din fiecare: două la individual şi una cu echipa.

În acelaşi timp, el a reuşit, împreună cu ceilalţi cinci studenţi să aducă României locul I la Campionatul Internaţional Nautic, echipa românească clasându-se la egalitate perfectă cu China. Iar acest lucru s-a întâmplat pentru prima oară în cei 16 ani de când a avut loc prima ediţie a concursului

Bogdan provine dintr-o familie monoparentală, situaţia sa materială nefiind una dintre cele mai strălucite. El este, în prezent, în anul al IV-lea la ANMB, făcând,  zilnic, naveta pe ruta Mangalia-Constanţa. Iniţiativa sprijinului campionului din Mangalia aparţine consilierului Laura Cîrlan, care i-a pledat cauza în cadrul şedinţei de consiliu de ieri.

4 thoughts on “Consilierii locali au aprobat un ajutor financiar lui Bogdan Prodescu, campionul mondial al Mangaliei

  1. ,,cAMPIONII,, sa mai puna mana si la munca , ca deocamdata din banii nostrii ii ajuta. Cand vor castiga milioane le vor imparti cu noi sau cu pitipoance prin cluburi si cu Salam ?

  2. Ce i-as pune o sapa in mana sa relanseze agricultura. Ditamai talanul si noi il sustinem. Maine poimaine se face navigator ia 5000 de euro salariu si noi i am platit banii .

  3. Nu fiți răi, chiar merită băiatul. Da de veșnic pomanagiii de la barăci nu ziceți nimic? Pe ăia îi susținem de zeci de ani și nu ridică un pai, decât dacă aparține altcuiva!

Comments are closed.