24 noiembrie 2024 2:46

Consilierii locali au decis: 500 de familii din Mangalia vor beneficia de branşare gratuită la gaze!

Consilierii locali din Mangalia, reuniţi în şedinţă ordinară, au aprobat circa 30 de proiecte de hotărâre ce au vizat concesionarea şi vânzarea unor terenuri aparţinând municipalităţii. Acestea au suprafeţe cuprinse între 3 metri şi peste 800 de metri pătraţi.

Alături de aceste proiecte, aleşii locali din Mangalia au fost de acord, în unanimitate, cu un proiect ce vizează investiţia de proiectare şi execuţie a unor lucrări de branşare a blocurilor cu sobe din localitate la sistemul de gaze. Concret, în urma votului tuturor consilierilor locali, 500 familii din Mangalia vor beneficia de branşarea gratuită a blocurilor şi caselor proprietate personală la acest sistem.Potrivit declaraţiilor consilierilor locali, acest proiect de hotărâre se doreşte o „reparaţie morală“ pentru cetăţenii care, de-a lungul timpului, nu au beneficiat de subvenţii de la bugetul local pentru încălzirea cu lemne: „Propun ca, în urma acestui proiect de hotărâre, să fie trase gaze, gratuit, tuturor persoanelor fizice care nu au beneficiat de subvenţii la căldura furnizată în sistemul centralizat. Aceşti cetăţeni au achitat, din taxele şi impozitele lor, subvenţia de care nu au beneficiat niciodată şi, prin această decizie, contrabalansăm discriminarea ce a avut loc de-a lungul timpului“, a declarat consilierul Paul Foleanu.

Tot aleşii locali mai spun că hotărârea a fost luată în urma unor dezbateri ale tuturor formaţiunilor politice din localitate.

Într-o şedinţă viitoare va fi aprobat şi un regulament al branşărilor gratuite, care va cuprinde atât avantajele, cât şi obligaţiile pe care le au cetăţenii ce au de câştigat în urma acestui proiect de hotărâre.

Consilierii locali au mai aprobat şi vânzarea, către actualii locatari, a trei blocuri ANL. Aleşii au respins, totodată, trecerea Cantinei Sociale, în prezent aflată în administarea Liceului „Ion Bănescu“ în subordinea Serviciului Social, dar şi transmiterea în folosinţă gratuită, către Protoieria Mangalia, a unei magazii ce aparţine Cimitirului „Eternitatea“.

1 thought on “Consilierii locali au decis: 500 de familii din Mangalia vor beneficia de branşare gratuită la gaze!

  1. Nu mi se pare corecta masura referitoare la gaze.O consider o discriminare grava, pe fondul alegerilor prezidentiale. Vorbea domnul primar de faptul ca in sistemul centralizat se primesc subventii.Corect, asa este, dar, hai sa vedem care sunt costurile la incalzire in sistem centralizat versus lemne de foc.In al doilea rand, plafoanele in niciun caz nu sunt generoase;in cazul meu personal, la un venit de aprox. 2300 lei/ luna/ familie cu trei membri, nu am beneficiat de nimic,dar am avut facturi de 500-600 lei/ luna la caldura,pentru 47 mp.
    In acelasi timp, cand vine primavara, desi afara temperatura este ok, in case continuam sa avem caldura,anul acesta spre exemplu, s-a ajuns pana aproape de luna Mai, ceea ce inseman ca am platit aproape 6 luni caldura.
    Nu in ultimul rand,tin sa reamintesc, daca mai este cazul ,situatia in care am tremurat de frig o iarna intreaga, noi cei, din asa-zisa „civilizatie”, in timp ce locuitorii de la sobe nu aveau nicio problema.Nu mai pomenesc aici de costurile pe care le-am indurat atunci la electricitate, dar am fost, marea majoritate, nevoiti sa renovam si apartamentele sau, dupa posibilitati, sa investim sume mari de bani in sisteme alternative de incalzire.
    Vreti sa-i ajuati si sa le oferiti „civilizatie”?foarte bine, racordati aceste blocuri la centrale …. sa vedem atunci cati locuitori de la sobe ar fi interesati de oferta….
    Va rog sa nu uitati, domnule primar, ca sunteti primarul tuturor, nu doar al locuitorilor de la sobe!

Comments are closed.