7 decembrie 2024 0:01

Consilierii locali, nostalgici după şedinţele ordinare. Bociog: „Parcă în fiecare şedinţă ni se dă un ultimatum…“

Ca şi în şedinţa anterioară, ţinută în urmă cu o săptămână, o parte a consilierilor locali s-au plâns, astăzi, de faptul că întâlnirile oficiale le sunt anunţate mult prea târziu. Aleşii s-au arătat nemulţumiţi, în special, de faptul că nu au mai ţinut de o bună bucată de vreme o şedinţă ordinară, în timp ce numărul celor „de îndată“ s-a înmulţit îngrijorător: „Eu, personal, am primit de mai multe ori un singur punct pe ordinea de zi, cu o oră înaintea şedinţei, ca să constat că este vorba de mult mai multe proiecte, despre care nu ştiam nimic“, a declarat consilierul PSD Ghiulgiean Membulat. La rândul său, preşedintele de şedinţă, ppdd-istul Dragoş Bociog, şi-a exprimat aceeaşi nemulţumire: „Parcă în fiecare şedinţă ni se dă un ultimatum: este ceva urgent, trebuie să votaţi sau în Mangalia se va întâmpla ceva rău, lăsăm populaţia în frig sau mai ştiu eu… Am ajuns să votam proiecte fără o analiză profundă, vrem să vedem şi noi despre ce este vorba şi de ce ni se cere girul“.

Nemulţumirea  grupului de consilieri locali a venit pe fondul unei notificări a lui Eugen Bola, prefectul judeţului, prin care se atrăgea atenţia asupra ilegalităţii unui proiect de hotărâre mai vechi, în care erau respinşi doi dintre cei cinci membri ai CA-ului Goldterm: Doru Colgiu şi Dragoş Angelescu. După mai bine de o oră de dezbateri, timp în care se ajunsese la situaţia în care propuşii să fie respinşi din nou, locul lor urmând a fi luat de doi supleanţi (dar, în urma verificărilor făcute într-o pauză a şedinţei, s-a anunţat că cei doi şi-au retras intenţia de a deveni membri ai CA), decizia de validare a acestora s-a făcut cu votul a nouă consilieri din cei 11 prezenţi. Lucru perfect valabil, în ciuda Legii 215 (care spune că este nevoie de votul majorităţii consilierilor în funcţie), întrucât, potrivit secretarului primăriei, Petrina Boiţă, există un Regulament al Consiliului Local Mangalia care permite derogarea de la Legea Administraţiei Publice, adică astfel de proiecte pot trece doar cu votul consilierilor prezenţi în sală.

Cei doi consilieri care s-au abţinut la vot au fost Ghiulgiean Membulat şi Bogdan Maganu, restul aleşilor (Dan Moldovan, Gheorghe Mazâlu, Sorin Andrei, Cristian Drăgan, Leonard Tănase, Laura Cârlan, Linica Stan, Dragoş Bociog şi Vasile Iorga) votând „pentru“.

4 thoughts on “Consilierii locali, nostalgici după şedinţele ordinare. Bociog: „Parcă în fiecare şedinţă ni se dă un ultimatum…“

  1. bobo esti un idiot!”opozantii” lui iorgus nu se puteau opune unui proiect privind decontarea navetei pentru cadrele didactice.niciodata nu s-au opus unui proiect corect, numai atunci cand si-au dat seama de furaciunile lui radu.

  2. Edi, esti un cretin! „Opozanţii” lu Iorguş au votat taxe mari, organigrame babane şi alte „furăciuni” de care pomeneşti tu! PDL-ul nu ştie decât să ceară, iar după ce a obţinut, scuipă pe cel care i-a ajutat, asemeni liderului tău de partid!

Comments are closed.