Despre „cacofonie” și acel neinspirat grup „ca și”

de E.C. Ninu

„Cacofonia” poate fi definită ca o eroare lingvistică, de natură fonetică. Esența ei constă în repetarea supărătoare a unor sunete, de la sfârșitul unui cuvânt la începutul următorului.

Descinzând din limba greacă (kakos =urât, dizgrațios, rău și phone = sunet), acest lexem, cacofonie, format prin compunere, creează analogiii cu termenul căcat (fecale, excrement), pe care lingvistul Al. Graur îl aprecia ca fiind literar, devreme ce aparține fondului principal lexical, ca atare, dacă, în ediția clasică a DOOM-ului (Ed. Acad. R.S.R., 1982) este absent, iată-l inclus în ediția nouă a „DOOM”-ului Academiei Române („Ed. Univers Enciclopedic”, 2005, pag. 127), dar nu și în „DEX.-ul acesteia.

Cuvântul „căcat” există în mai toată zona balcanică, în graiurile macedoromân, meglenoromân și istroromân, în bulgară, neogreacă. De asemenea, verbul „a căca”, din care derivă, este prezent în câteva dintre cele zece idiomuri lingvistice: italiană, spaniolă, portugheză, catalană, moștenit din limba latină, ea însăși preluându-l din greaca veche, dacă neglijăm opinia, tot mai insistentă, că limba latină însăși ar fi derivat din limba veche a traco-geților (!). Ca atare, explicația scatologică (scatologia fiind preferința necontrolată pentru termeni scabroși) nu trebuie trecută cu vederea, în dorința, firească, de a evita astfel de similitudini.

Cacofonie, însă, există, prin extensie, și prin reluarea altor sunete din final de cuvânt în incipitul următorului: „Îl prinde de degetul mic.” sau „Se spăla la lavoar.” ”Muștele se așezaseră pe aproape, pe pereții casei.”

Cacofonia poate fi preîntâmpinată lesne, dacă suntem deprinși să anticipăm efectul său nedorit.

Iată câteva căi simple:

1.-înlocuirea unuia dintre termenii cacofonici cu un sinonim, prin echivalență semantică. Astfel, adverbul comparativ ca, poate avea sinonimele: precum, întocmai ca și, asemenea, la fel ca un (o).

Scâncea ca câțelul. > Scâncea precum cățelul.

2.-intercalarea unui cuvânt:

Scâncea ca câțelul. > Scâncea ca un câțel.

3.-inversiunea sintactică.

Combinând aceste căi, cacofonia  poate ceda cu ușurință.

Îl prinde de degetul mic.  > De al său deget mic îl prinde.

Cu o experiență vastă la catedră, nu mică mi-a fost surpriza ca, la o asitență prilejuită de o oră deschisă (excelentă, de altfel!), să auzim profesorul asistat (de ROMÂNĂ!) apelând, chiar de mai multe ori, la intercalarea cuvântului virgulă:  „-Vedeți că, virgulă, câteva exerciții sunt mai grele!”      Era, desigur, una din căile ad-hoc, nediscernute, din cauza fluxului verbal, ce amintește de acest nefericit grup „ca și”. Culmea este că am întâlnit această insistentă (până la obrăznicie!) „virgulă” chiar în lucrările de bacalaureat!

Este absurd să folosim vocabula virgulă, când sunt, iată, atâtea alte mijloace de a preîntâmpina această problematică cacofonie, care dă de lucru, mai ales, vorbitorilor acelor limbi în care există deja termenii a căca și căcat.

O preocupare excesivă  pentru păstrarea eleganței și a frumuseții limbii, despre care marele Nichita Stănescu afirma că „este patria mea”!

La fel de neavenită este și folosirea sintagmei „ca și”, în combaterea acestui … flagel. Se poate, totuși, accepta respectivul grup de cuvinte, în cazul în care comparația se face cu un obiect, amintit în prealabil, „și”-ul respectiv având valoare adverbială sumativă, indicând o suplimentare: Ion ară. Ca și Costică, ară Gheorghe.

(În exemplul: A intrat în cameră și și-a și aruncat geanta pe pat., seria celor trei și poate crea chiar efect artistic, primul fiind o conjuncție simplă coordonatoare copulativă, al doilea „și” fiind un pronume reflexiv, cu funcția de atribut, espectiv dativ posesiv, iar ultimul „și” este un adverb.)

Fiind student, prin anii ’65, un cântec, auzit de la un coleg de cameră, parodia această cacofonie, prin intermediul unei … serenade:

„Că cât te-am iubit, Paraschivo, / Că cam așa iubește-un cavaler / Și, ca c-o dovadă, / Ți-am luat pe stradă / Vreo șapte buchete de flori.    De ziua ta te-am tratat cum ai vrut, / Ți-am luat semințe și lapte bătut, / De ai crăpat până n-ai mai putut, / Că cât te-am iubit, Paraschivo!”