6 iunie 2025 4:14

(FOTO) Vizită regală de două zile la Constanța: Majestatea Sa Margareta, Custodele Coroanei, la bordul Fregatei „Regina Maria”

Vizită regală de două zile la Constanța

Vizită regală de două zile la Constanța

image_pdf

Marți, 3 iunie, Majestatea Sa Custodele Coroanei și Alteța Sa Regală Principele Radu au sosit în municipiul Constanța, pentru o vizită de două zile. În ultimul deceniu, Familia Regală a vizitat Constanța în anii 2016, 2017, 2018 și 2019. Trenul Regal a venit la Constanța în iunie 2018.

În cursul după-amiezii, Majestatea Sa și Principele Radu au urcat la bordul Fregatei „Regina Maria”, unde au fost întâmpinați de viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale.

Vizită regală de două zile la Constanța
Vizită regală de două zile la Constanța

Custodele Coroanei a primit salutul gazdelor, în frunte cu comandorul Mitel-Laurențiu Alexandru, comandantul navei. Comandantul și ofițerii au făcut o prezentare a fregatei, cu precădere a principalelor capabilități operaționale. Au avut loc discuții cu membrii echipajului. Oaspeții regali au vizitat Centrul de comandă a luptei, comanda de navigație și puntea, apoi au semnat în Cartea de Onoare. Vizita a inclus și expoziția Muzeului Marinei Române și o expoziție de cartofilie.

În continuarea vizitei la Constanța, în după-amiaza zilei de 3 iunie 2025, Custodele Coroanei și Principele Radu au vizitat Academia Navală „Mircea cel Bătrân”, în compania Șefului Statului Major al Forțelor Navale. La sosire, a avut loc prezentarea onorului și primirea raportului, de către contramiralului de flotilă Toma Alecu, rectorul universității.

Vizită regală de două zile la Constanța
Vizită regală de două zile la Constanța

A fost apoi făcută o prezentare a principalelor activități și direcții de dezvoltare ale academiei.

Custodele Coroanei și Principele Radu s-au întâlnit cu studenții și profesorii în Aula „Viceamiral Ion Coandă”. A fost rostit un cuvânt de bun venit de către viceamiralul Mihai Panait, Șeful Statului Major al Forțelor Navale, urmat de alocuțiuni susținute de Principele Radu și de rector.

Programul a continuat cu vizitarea Simulatorului de navigație pe ape interioare, a Simulatorul tactic naval „Proteus Asti”, a Simulatorului lansator de torpile antisubmarin „Stingray”, precum și a bibliotecii universitare „Comandor Eugeniu Botez”. Vizita s-a încheiat cu semnarea în Cartea de onoare a academiei.

Vizită regală de două zile la Constanța
Vizită regală de două zile la Constanța

Lasă un răspuns