5 mai 2024

Înainte de a se interna pentru tratament, pacienții Sanatoriului Balnear Mangalia sunt consultați de cadrele medicale

Managerul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Mangalia, Bogdan Maganu a luat mai multe măsuri de prevenire a infectării cu coronavirus, în contextual actual al pandemiei. Măsurile au ca scop protejarea personalului angajat, dar și a pacienților care, zilele acestea, se internează pentru a urma diverse proceduri balneare pentru afecțiunile de care suferă.

În acest sens, pe peluza unității sanitare, săptămâna trecută, a fost amplasat un cort de mari dimensiuni.

Astăzi, 16.03.2020, începând cu ora 8.00, cortul este folosit pe post de cabinet medical de consultații. Astef, pacienții din oraș, cât și cei din alte zone ale țării sunt mai întâi consultațați de cadrele medicale, iar dacă starea acestora de sănătate este bună, li se permite internarea în sanatoriu pentru tratamentul balnear. Persoanele care cad testele făcute de către cadrele medicale sunt îndrumate către domicilii pentru autoizolare, sau în situații-limită, către spital.

De asemenea, întreaga unitate sanitară este dezinfectată la intervale mici de timp.