5 mai 2024

Taner Reșit, primarul comunei Tuzla: „Cetățenii care se întorc din zonele cu risc, să se autoizoleze!”

Primarul comunei Tuzla, Taner Reșit, face un apel la calm, în situația creată de răspândirea virusului COVID 19: „Având în vedere răspândirea infecției cu Coronavirusul SARS-CoV-2 la nivelul României, vă fac cunoscut faptul că până la data de 16.03.2020 pe raza comunei Tuzla, județul Constanța, nu au fost identificate persoane infectate cu COVID 19.
Fac din nou apel la cetățenii care se întorc din zonele cu risc sau care au intrat în contact cu persoane venite din astfel de zone, să dea dovadă de responsabilitate și să ia măsuri de autoizolare la domiciliu timp de 14 zile pentru a nu pune în pericol sănătatea celor din jur și acelor dragi.
Am rugămintea să vă păstrați calmul și să respectați cu strictețe toate regulile de igienă cât și cele impuse de autorități”.