13 octombrie 2024 3:39

Inarmaţi-vă cu mătură, făraş şi pungi! Consilierii au decis: cine nu strânge fecalele câinelui scos la plimbare riscă amenzi de 600 de lei

Cu toate că, timp de ani de zile, Mangalia a avut un regulament al animalelor de companie, dar şi al celor fără stăpân, consilierii locali din actuala legislatură au decis să întocmească şi să aprobe un act cu totul nou şi, spun ei, mult mai bun si mai complet decât anteriorul. Asaltaţi de zecile de reclamaţii de la primărie venite atât din partea localnicilor muşcaţi de maidanezi, dar şi din partea reprezentanţilor ONG-urilor protectoare ale câinilor fără stăpân, consilierii locali au întocmit şi aprobat „Regulamentul de gestionare a populaţiei canine din municipiul Mangalia“.

Scopurile acestuia privesc estimarea populaţiei canine; individualizarea şi înregistrarea câinilor de pe raza Mangaliei; supravegherea habitatelor şi controlul reproducţiei prin sterilizare; controlul circulaţiei şi vânzării; capturarea, transportul, adăpostirea, deparazitarea şi vaccinarea sau eutanasierea; programe de educaţie şi informare pentru cetăţeni.

Potrivit ideilor consilierilor, dacă sunteţi fericitul posesor al unuia sau mai multor căţei de companie, trebuie să aveţi, obligatoriu, minimum 18 ani. Tot obligatoriu, trebuie să le asiguraţi prietenilor necuvântători un adăpost corespunzător, hrană şi apă, îngrijire şi atenţie, asistenţă medicală şi posibilitatea de mişcare suficientă. Tot în calitate de proprietar al unui animal de companie, trebuie să deţineţi un carnet de sănătate, cu vaccinurile şi rapelurile la zi. Pentru a face cunoscut numărul de animale pe care le aveţi vă puteţi adresa Centrului de Informaţii Cetăţeni (CIC), din cadrul primăriei, de unde puteţi procura şi „declaraţia deţinătorului de animale de companie“.

O noutate a regulamentului: este obligatoriu ca, pe carnetul de sănătate, proprietarul să aplice şi… fotografia animalului! Fără carnetul de sănătate cu toate amănuntele puse la punct, riscaţi o amendă de la 200 de la 400 de lei.

Revendicarea unui câine în afara campaniilor de sterilizare gratuite – 507 lei. Câinii prinşi „la nuntă“ se taxează, in plus, cu 250 de lei

Cel puţin jumătate plus unul dintre vecinii de scară trebuie să îşi dea acordul, pentru a vă putea păstra, în apartament, animalul de companie. Altminteri, riscaţi o sancţiune cuprinsă între 300 şi 600 de lei. Şi cam tot atât veţi achita la primărie în cazul în care nu veţi strânge „resturile“ căţelului de pe spaţiul public. În noul regulament, proprietarii de patrupede de companie sunt obligaţi să poarte asupra lor pungi, mănuşi de unică folosinţă şi măturică plus făraş, cu care să strângă excrementele căţeilor, pe care aceştia, de foarte multe ori, le „plantează“ pe trotuare sau în locurile de joacă ale copiilor. După ce curăţă în urma câinelui, proprietarii sunt obligaţi să arunce reziduurile la gunoi.

Alte prevederi ale Regulamentului de gestionare a populaţiei canine din municipiul Mangalia fac referire la sterilizarea câinilor metişi aflaţi în proprietate. Primăria sterilizează, gratuit, în baza numărului de înregistrare al cererii de deţinător de animal de companie, orice căţel metis, aflat în proprietate. În schimb, în perioada în care nu se desfăşoară campania de castrare gratuită, orice sterilizare solicitată, ca urmare a revendicării, Serviciului de gestionare al câinilor fără stăpân, se va taxa triplu faţă de tariful aprobat de consilieri, adică 507 lei! Mai mult, „revendicarea unui animal capturat din haitele formate în cadrul <<nunţilor>> (ritualuri de împerechere), în afara campaniei de sterilizare gratuită, se va taxa, suplimentar, cu 250 de lei.

„Taxa de disconfort“ – 200 de lei

 „Taxa de disconfort“, în valoare de 200 de lei, va fi încasată de primărie de la proprietarii ce au, în apartament sau în curte, mai mult de doi câini. Nedeclararea numărului de câini deţinuţi, neplata „taxei de disconfort“, odată cu plata taxelor şi impozitelor anuale, va fi sacţionată contravenţional. Tot cu amendă se vor alege şi iubitorii de animale ce le-au amenajat acestora adăposturi improvizate pe domeniul public sau care „păstoresc“ căţei pe lângă blocuri. Valoarea sancţiunii este cuprinsă între 400 şi 800 de lei, câinii urmează să fie luaţi la Biobază, iar adăposturile confiscate.

Accesul animalelor de companie în Portul Turistic, în locurile de joacă pentru copii şi pe plajă (în timpul sezonului estival) este interzis, în caz contrar proprietarul urmând să achite amenzi cuprinse între 300 şi 600 de lei.

Nu bruscaţi hingherii, riscaţi 600 de lei amendă!

Autorii noului regulament s-au gândit şi la siguranţa echipelor de ecarisaj. Aşa că au prevăzut, în noul act, că încercările de „intimidare sau orice alte activităţi ce au drept scop perturbarea sau blocarea bunei desfăşurări a acţiunilor întreprinse de angajaţii Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân“ să fie amendate cu sume cuprinse între 300 şi 600 de lei. În plus, „se recomandă ca locuitorii municipiului Mangalia să dea dovadă de spirit civic şi să sprijine eforturile făcute de municipalitate pentru un oraş curat“.

Suntem, de asemenea, asiguraţi, de totala transparenţă a funcţionării Serviciului public de gestionare a câinilor fără stăpân, organism ce ar urma să consulte cetăţenii, asociaţiile de proprietari, patronatele, autorităţile sanitar-veterinare şi asociaţiile pentru protecţia animalelor, de cursul activităţii sale.

Căţeilor luaţi de pe stradă şi duşi la Biobază ar urma să li se asigure hrana (în funcţie de vârstă) pe parcursul găzduirii. Capturarea, adăpostirea, vaccinarea, deparazitarea, sterilizarea, adopţia, returnarea în teritoriu şi eutanasierea se pot efectua şi în prezenţa reprezentanţilor societăţilor de protecţie a animalelor, în cazul în care aceştia solicită acest lucru. Este interzisă „folosirea cadavrelor animalelor eutanasiate pentru piele, grăsime, carne, făină proteică şi alte produse“. Singurele patrupede ce urmează să fie sacrificate – în mod „nedureros“ – sunt cele ce suferă de boli incurabile, boli cronice transmisibile de la om şi animale, cele agresive şi cele senile.

14 thoughts on “Inarmaţi-vă cu mătură, făraş şi pungi! Consilierii au decis: cine nu strânge fecalele câinelui scos la plimbare riscă amenzi de 600 de lei

  1. unde gasim regulamentul complet?nu de alta,dar sa stim si noi,ca suntem multi,biobaza nu are loc pt toti,poate ne facem pasapoarte si emigram in alte regiuni(sau state)

  2. asteapta. si pana acum exista regulament dar politia locala are de pazit primaria nu cetateanu.

  3. Palavrageala multa in acest regulament, fapte concrete zero. Cred ca au asudat bietii consilieri nopti in sir pina sa scrie aceste masuri. Sau or fi primit dictare, nu se stie. Din pacate, politia locala nu face nimic, pierd vremea prin masini pazind un mare NIMIC.

  4. Nu poti sa mai mergi pe strada din cauza rahatilor de ciine. Si putinele spatii verzi unse se joaca copiii sunt pline de rahat. Nu se ia nicio masura pt ca primarul si consilierii nu merg pe jos sa vada ca risca si ei sa calce in rahat.

  5. sper sa fie ceva adevarat, poate incepeti cu zona portului turistic si ridicati haita de caini de aici sunt cam 12-13 caini fara stapan htaniti de vreo 2-3 babe nebune si care se cred mari iubitoare de animale ,stati prin zona si utati-va cum le arunca mancarea de la etaj mai nou,mai ales la primele ore ale diminetii si daca le spui ceva te mint in fata ”NU EU -nu sunt cainii mei ” cred ca niste poze nu ar face rau daca ar fi afisate pe site poate se mai civilizeaza ,ca altfel chip

    1. Ce ma vrei sa mai furi ceva din masina si nu te lasa cainii ? Hai mars ca de cand cu ei nu mai fura nici paznicul de la judecatorie benzina din rezervoare.

    2. Esti mort de ciuda ca nu ai apartament in yona aia. Cred ca esti vreun retardat de pe Sirenei de la tigani , mai omoara niste gandaci din casa si taci din gura.

      1. nu am vazut oameni cu QI mai mic decat al postacilor de mai sus,doar va bagati in seama, de cand un hot se teme de cativa maidanezi ?Si voi ,care ati postat, sunteti romani mai spalati daca stati mai in centru? Ca apa calda tot nu aveti.iar dupa o plimbare in zona verde a falezei sau in parc ,atentie la capuse sa nu faceti boala LYME.Mari iubitori de maidanezi,nu-i sacrificati de Paste in loc de miel !!!!! noi tiganii mancam de toate asa ca orice comentariu este de prisos….

        1. De cand lumea un hot se teme de caini, macar fac galagie. La noi s-a inventat boilerul , la voi inca nu. Bine tu desigur nu esti tigan ci un mediocru spre labil psihic care faci pe desteptu. Dar daca mananci rahat nu inseamna ca mananci de toate. Rahat turcesc , doar nu te gandeai la altceva…

          1. corect ,s-a inventat boilerul dar, esti debransat de la curent, ca nu ti-ai platit factura,asa ca tot nespalat ramai.Nu ai proprietatea termenilor,ia de aici!!
            Labil psihic – care îşi schimbă des şi rapid starea de spirit. Este cazul sa mai citesti inainte de a scrie numai prostii . cam greu cu cunostintele generale, daramite cele de specialitate, te depasesc cu mult…

  6. S ar crede ca se face ordine .Idee buna sa semnam pt detinatorii de patrupede in apartamente pt ca nu au nici o disciplina sfideaza isi lasa potaile sa defecheze si urineze chiar si pe scari si toti zic ca nu a facut al lor .Observ ca in curtea spitalului sunt o multime de maidanezi care vor invada in curand faleza si vai de cei care vor indrazni sa se plimbe .In jurul teraselor vor fi comunitari rapciugosi care cu lacrimi in ochi vor ravni la micii clientilor .O declaratie la Tv facuta de un veterinar care a zis ca : anul trecut la nivel national s au vaccinat antirabic cu bani de la buget 3,5 milioane de comunitari afacere care a costat 5 milioane de euro .Cati romani nefericiti cu probleme grave de sanatate fara solutii in Ro s a fi putut trata cu 5 milioane de euro ca sa nu mai vorbim de costurile medicale pt cei muscati ,crotarea ,vaccinarea antitetanos, deparazitarea care costa 34 euro pt un caine etc Oare ne putem permite luxul de fi inconstienti ?

  7. in Mangalia sunt multe javre,o parte dintre ele lucreaza la Politia Mangalia. Ocupatia lor e sa latre dar nu vor sa pazeasca orasul de hoti ,interlopi si camatari. Asta e ! trebuie sa le dam cu lopatica la fund si cu faraselul peste ochi

Comments are closed.