La Techirghiol, aveți acces la cura cu nămol la numai 15 lei/zi
În urmă cu câteva zile, s-au deschis Băile Reci din cadrul Sanatoriului Balnear și de Recuperare Techirghiol. Managerul unității sanitare, Roxana Almășan a declarat pentru ”Ediția de Sud” că pentru acest sezon estival au fost executate lucrări de reamenajare și de modernizare în vederea sporirii confortului celor care vin să se trateze aici. ”Nisipul a fost cernut, au fost create căi de acces până la lac, iar pentru persoanele cu dizabilități au fost montate bare ajutătoare. De asemenea, a fost reparat pontonul. Capacitatea Băilor Reci, amplasate vizavi de sediul sanatoriului, este de 3.000 de locuri”, a precizat managerul Roxana Almășan.
Anual, Băile Reci sunt preferate atât de către pacienți din țară, cât și din județul Constanța, în special din Mangalia. De altfel, tariful de intrare este accesibil, respectiv 15 lei/zi, dar se pot elibera și abonamente pentru mai multe zile. Pacienții beneficiază de oncțiuni cu nămol natural, nu contrafăcut vândut la colț de stradă sau pe plajă, de dușuri cu apă sărată din lac ori de dușuri cu apă caldă, și șezlonguri.
Mai trebuie spus faptul că, recent, conducerea sanatoriului a participat la masa rotundă ”Turismul Maritim și de Coastă – Provocări și Oportunități” care s-a desfășurat la Bruxelles. Delegația a fost formată din managerul Roxana Almășan și directorul medical Elena Ionescu. Evenimentul a fost organizat la sediul Parlamentului European. Scopul întâlnirii a fost de a aduce împreună reprezentanți ai instituțiilor europene, asociații de turism și autorități regionale pentru a discuta potențialul zonelor maritime și de coastă din Europa, scoțând în evidență nevoia de coordonare a politicilor publice la nivel european. Delegația din România a prezentat activitatea medicală balneară. ”Sanatoriul Techirghiol este o instituție situată la granița dintre rețeaua medicală, cercetare științifică și turism. Țara noastră poate dezvolta un turism balnear de calitate cu cele aproximativ 8.500 de izvoare minerale și termale pe care le deține”, a declarat Roxana Almășan în cadrul mesei rotunde.
Ulterior, delegația țării noastre a fost prezentă și la evenimentul ”Două țări, un singur suflet”, organizat de către europarlamentarul Monica Macovei. În cadrul acestei manifestări culturale, artiști din România și Republica Moldova și-au expus lucrările. Printre autori, Sorin Purcaru, Cezara Kolesnik, Vasile Botnaru și Eugeniu Gorean.