23 noiembrie 2024 14:05

Liceenii din Mangalia pot studia, un an, în America

img_4530Liceenii din Mangalia vor putea să înveţe, pentru un an, în Statele Unite ale Americii, având asigurate atât cazarea, cât şi masa şi cursurile într-o unitate de învăţământ de pe teritoriul american. Acest lucru este posibil printr-un program creat de Congresul Statelor Unite în 1992, care a fost implementat şi în România începând cu anul trecut. Programul este finanţat de către Guvernul SUA şi administrat de Biroul Educaţional şi Cultural (ECA) din cadrul Departamentului de Stat, cu finanţare de la Congresul American. În cei 24 de ani de existenţă, proiectul a oferit burse pentru 24.000 de liceeni din Europa, Eurasia şi Asia Centrală.

“Concret, tinerii care vor aplica pentru acest program şi vor fi admişi să facă parte din el, vor locui, timp de un an, într-o familie americană, selectată şi monitorizată atent, care le va oferi trei mese pe zi. Elevii vor fi înscrişi într-un liceu american, iar la finalul anului şcolar le  vor fi echivalate studiile în ţară. Totodată, ei vor fi incluşi în numeroase activităţi de voluntariat, în acte caritabile, artistice etc”, a declarat, pentru „Ediţia de Sud”, Eliza Chirilă, reprezentantul Consiliului American pentru România.

Printre facilităţile asigurate de bursă se mai numără şi gratuitatea pentru obţinerea vizei SUA şi a biletului de avion dus-întors, o alocaţie de 125 de dolari/lună, asigurare medicală, precum şi activităţi de orientare şi consiliere, inclusiv pregătire ante şi post-program.

Candidaţii interesaţi să facă parte din program trebuie să fie elevi de liceu, de clasele a IX-a, sa X-a sau a XI-a (născuţi în intervalul 1 ianuarie 2000-15 iulie 2002). Ei pot aplica online pentru bursa FLEX, la adresa ais.americancouncils.org/flex în perioada 1 septembrie-18 octombrie. Trebuie spus că, pentru România, anul acesta s-au acordat 25 de burse, la fel ca şi în 2015 când, Andreea Pasăre, de la Liceul Teoretic Callatis, a fost inclusă în program.

După aplicare, în perioada octombrie-decembrie va avea loc evaluarea aplicaţiilor de către o comisie din Statele Unite, iar în decembrie-februarie va avea loc runda a doua de selecţie, în cinci centre naţionale, printre care se află şi Constanţa. Elevilor le va fi solicitată redactarea unui eseu, un test de limba engleză, un interviu de grup şi unul individual. Evaluarea semifinaliştilor va avea loc între februarie-aprilie 2017, iar în lunile aprilie-mai vor fi anunţate rezultatele finale. Deplasarea bursierilor se va face în lunile iulie-august, iar întoarcerea lor în perioada mai-iunie 2018.