Mangalia participă la alegeri cu doi candidați în arenă și alți cinci pe margine, care fac galerie!
Întrebarea care se află, în aceste zile, pe buzele tuturor este ”Cine va fi primar al Mangaliei după data de 5 iunie”? Campania electorală amorțită se apropie de sfârșit, perioadă care, de altfel, nu le-a dat prea multe opțiuni candidaților pentru a-și atrage voturi. Noile reguli de campanie, unele binevenite, altele aberante, i-au determinat pe cei care doresc să ajungă primari să-și bazeze strategia de captare a voturilor prin dialogul direct cu cetățenii. Unii dintre candidați au fost destul de prezenți în cartierele municipiului, în timp ce alții au apărut sporadic, la începutul și sfârșitul campaniei.
Avem 7 politicieni care doresc să ocupe scaunul de primar, persoane cunoscute sau mai puțin cunoscute, cu planuri de salvare a Mangaliei, similare pe alocuri, diferența fiind dată de cantitatea proiectelor pe care le au în vedere și pe care promit că le vor aplica în cazul câștigării alegerilor.
Primarul în funcție Cristian Radu se află, spun sondajele, pe un trend descendent. Motivele sunt numeroase: a pierdut finanțările europene pentru proiectele de interes local. Și-a îndeplinit programul electoral 2012 – 2016 în proporție de cel mult 30%. Dacă am face o comparație cu mandatul lui Tusac, ce a cuprins lucrări de reamenajare și modernizare a stațiunilor Neptun și Olimp, a Portului Turistic și cordonulului Saturn – Venus, anveloparea unor blocuri și plombarea străzilor, putem concluziona că actualul primar nu s-a ridicat nici la jumătatea prestației predecesorului său. În schimb, primarul Radu ne-a lăsat moștenire câteva trotuare reabilitate, unde s-au montat pavele, o intrare în Saturn curioasă de care nu aveam nevoie și un sens giratoriu costisitor care, în mod normal, trebuia să fie ultima grijă a edilului, în condițiile în care municipiul are atâtea lipsuri.
Zanfir Iorguș, fost primar, fost deputat, în prezent, candidat independent. Despre cariera sa în administrația publică au curs râuri de cerneală, albastră, roșie, neagră, în funcție de impresia pe care au lăsat-o deciziile pe care le-a luat. A făcut cunoscută Mangalia, inclusiv în străinătate, prin evenimente cultural-artistice de calitate, a reușit să mențină municipiul curat și plin cu flori, a acordat atenție Educației, Asistenței sociale și construcției de locuințe.
Bogdan Maganu, viceprimar în funcție, s-a aflat în umbra primarilor Claudiu Tusac și Cristian Radu. Nu a inițiat decizii care să schimbe părțile negative ale municipiului. Candidat stabilit pe ultima sută de metri, decizie ce a creat rumoare, candidat fără notorietate, care nu a confirmat, și prin urmare, nu s-a impus la nivel local, fiind plasat în sondaje pe locul al treilea. Program electoral minimalist, ce aduce mai degrabă cu o ciornă.
Sorin Mihai, profesor de Limba și Literatura Română, inspector general adjunct, fără experiență în admnistrația publică. În această campanie, a dovedit perseverenţă, și-a fructificat la maximum şansele, însă partidul din partea căruia candidează nu-i oferă o platformă care să-l promoveze în funcţia de primar.
Constantin Bârboră, profesor de sport, fost fotbalist al Mangaliei, cunoscut în lumea sportului. Din păcate, partidul pe care îl reprezintă este cotat la nivel național cu 8% , ceea ce înseamnă că la Mangalia este greu de crezut că va trece de pragul electoral de 5%.
Dan Moldovan consilier local, a încercat să-şi creeze o imagine de rival redutabil, însă trecutul său politic i-a creat ceva probleme. În 2008, a fost consilier local din partea PDL, însă din primele luni de mandat s-a alăturat primarului în funcţie Claudiu Tusac. În 2012, a fost ales consilier local pe lista PSD, însă tot în primele luni a trecut de partea lui
Cristian Radu. Atitudinea rebelă față de partidele care l-au făcut consilier îl va costa acum, astfel că este posibil să nu treacă de pragul electoral de 5%.
Ion Mincă, un participant cu state vechi la alegerile locale. Nemulţumit că nu a avut ocazia să se manifeste pe sticlă în cadrul unor emisiuni în perioada acestei campanii, ratând, astfel, ocazia de a-și desființa rivalii cu dezvăluiri incendiare şi atacuri virulente, așa cum ne-a obișnuit anii trecuți. Și în cazul domniei sale, intrarea în Consiliul Local rămâne un semn de întrebare, dar cine știe, poate va avea sorți de izbândă, caz în care se va afla, din nou, în postura celui care va înclina balanța în luarea deciziilor, în funcție de starea sufletească…
Din discuțiile purtate cu cetățenii, dar și din rândurile scrise de către aceștia pe rețelele de socializare reiese faptul că își doresc un primar abil, un bun gospodar, care să nu-i trateze de sus, care să le asculte nemulțumirile, care să le dea soluții și care să-și respecte promisiunile.
Sondajele de opinie arată că singurul care îi poate crea neplăceri actualului primar este
Zanfir Iorguș. În plus, electoratul compară frecvent Mangalia lui Iorguș cu Mangalia lui Radu, gustul amar al cetățenilor fiind lăsat de faptul că edilul în funcție preferă să lucreze cu persoane străine de oraș, patriotismul local fiind inexistent.
Oamenii au mai realizat, chiar dacă nu au experiență în politică, dar pe care o disecă cu dexteritate, că voturile date altor candidați decât primilor clasați în sondaje, respectiv Iorguș și Radu, sunt voturi irosite, aruncate pe fereastră.
Așadar, lupta decisivă se va da între fostul și actualul primar, ceilalți candidați având rolul de a încurca ițele protagoniștilor.
Prin urmare, este recomandabil ca electoratul nehotărât să opteze fie pentru Iorguș, fie pentru Radu, chiar dacă simpatizează un alt candidat, întrucât soarta Mangaliei va fi hotărâtă doar de către unul dintre cei doi.