Pentru remedierea unei avarii RAJA, Avicola, Baza militară și Aeroportul Mihail Kogălniceanu, fără apă!

apa-este-viata-1

În acest timp sunt afectați de lipsa apei următorii consumatori: Societatea Avicola, Baza militară și Aeroportul Mihail Kogălniceanu. 

Ne cerem scuze față de abonații afectați de această lucrare, pe care îi asigurăm că echipele de intervenție fac tot posibilul pentru finalizarea reparațiilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.




Situatia localitatilor din judet, afectate de vremea nefavorabila

ISU Dobrogea a anuntat, in uma cu cateva minute, situatia in judet, in urma vremii nefavorabile: localități fără curent electric: 33 – 23 August, Agigea, Albeşti, Basarabi, Cerchezu, Ciobanu, Cobadin, Cogealac, Corbu, Cuza Vodă; Dumbrăveni, Eforie Sud, Gârliciu, Ghindăreşti, Hârşova, Horia, Independenţa, Istria, Lipniţa, Mangalia, Mihail Kogălniceanu, Nicolae Bălcescu, Năvodari, Ostrov, Ovidiu, Pantelimon, Pecineaga, Săcele, Târguşor, Topraisar, Tuzla, Techirghiol, Valu lui Traian, un total de 10.185 abonaţi
Drumuri naționale
– blocate: 1 (DN2A în dreptul localităţii Mihail Kogălniceanu – acţionează SDN şi poliţia.)
– cu circulație restricționată: 5.
S-a restricţionat traficul autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe următoarele drumuri din judeţ: DN22A km 66(Hârşova)-85(Saraiu); DN3 Km242(Murfatlar)-km128(Ostrov); DN22C km 0(Cernavodă)-42(Murfatlar); DN38 km0(Agigea)-km53(Negru Vodă); DN22 km240(Mihai Viteazu)-km287(Ovidiu),
– închise: 1
S-a restricţionat traficul autovehiculelor cu masa mai mare de 7,5 tone pe următoarele drumuri din judeţ: DN2A km 115(Vadu Oii)-km196 (Ovidiu),
Drumuri județene –închise: 8 DJ222F: int. DN22A – Gârliciu; DJ223 Saraiu-Horia: int. DN2A (Hanul Morilor)-Topalu-Dunărea; DJ224: DN2A (Crucea)-Băltăgeşti; DJ226B: DN2A-Pantelimon; DJ225: DN 22A (Saraiu)-Vulturu-Runcu-Pantelimon; DJ226A: DN22-Cogealac-Râmnicu de Jos; DJ222: DN2A(M. Kogălniceanu)-Târguşor; DJ222: Peştera-Pietreni (int. DN3)
Cai ferate (blocate*, închise**, cu circulaţie restricţionată):2 -Magistrala Bucureşti-Constanţa Linia CF Medgidia-Tulcea
Aeroporturi închise: 1 -Aeroportul Mihail Kogălniceanu.
Porturi maritime și fluviale închise: 4 -Portul Midia, Portul Mangalia, Portul Constanţa Nord, Portul Constanţa Sud.




În câteva zone afectate, a fost reluată furnizarea apei către abonaţi

În jurul orei 18.40 a revenit tensiunea electrică la sursele de la Dumbrăveni și Cerchezu, iar ulterior la Olteni, Albești și Vârtop, reluându-se furnizarea apei către abonați.
La ora actuală, din cauza lipsei de energie electrică, în localitățile Corbu și Nicolae Bălcescu furnizarea apei se face cu presiuni scăzute, prin cădere liberă, din rezervoarele stațiilor de pompare.




Din cauza numărului mare de cazuri de gripă, vizitele în secţiile SCJU Constanţa au fost suspendate temporar

Având în vedere că numărul cazurilor de gripă este în continuă creștere, vă informăm că începând de astăzi, 06.02.2020, se suspendă vizita aparținătorilor în toate secțiile Spitalului Clinic Județean de Urgență “Sf. Ap. Andrei” Constanța. Măsura a fost luată pentru protejarea pacienților și a personalului angajat.
În același timp reamintim pacienților și vizitatorilor că accesul în incinta Spitalului Județean se face doar pe la intrarea special amenajată pentru vizitatori, dinspre Bd. Tomis (ușa rotativă) iar accesul la Unitatea Primiri Urgențe și Ambulatoriul de specialitate este posibil din strada Nicolae Iorga.
În săptămâna 27.01.2020-03.02.2020 au fost efectuate 164 de teste rapide de gripă. Dintre acestea, 38 au fost pozitive.
In aceeași perioadă s-au înregistrat 170 cazuri de infecții acute ale căilor respiratorii superioare, dintre care 87 la copii. 80 dintre pacientii diagnosticați cu IACRS au fost spitalizați (77 copii) .
Tot în săptămâna 27.01.2020-03.02.2020 au fost înregistrate 176 cazuri de pneumonie (115 copii). Au necesitat internare 75 de pacienți (64 copii)
Gripa debutează brusc, cu febră mare, frecvente dureri de mușchi și articulații, durere de cap și stare generală alterată. Spre deosebire de gripă, debutul virozelor respiratorii este lent, se remarcă rinoreea, tusea și răgușeala. Virusurile gripale se transmit de la om la om prin contact direct cu picăturile împrăștiate prin tuse sau strănut sau atunci când picăturile se depun pe mâini sau pe alte suprafețe. Virusul poate fi transferat astfel către alte persoane care își ating apoi zona nasului sau a gurii. Se recomandă respectarea măsurilor de igienă personală (spălarea pe mâini cu apă și săpun , folosirea batistelor pentru strănut sau tuse, respectarea unui regim de viață sănătos- alimentație bazată pe fructe și legume, odihnă și mișcare), evitarea automedicației și prezentarea la medic încă de la primele semne de boală, pentru diagnostic și tratament imediat. Dintre complicațiile gripei amintim pneumonia, infecții respiratorii acute severe, deshidratare și agravarea bolilor cronice (ex. Insuficiența cardiacă congestivă, astmul sau diabetul ) până la deces. In sezonul gripal, majoritatea deceselor se înregistrează la persoanele în vârstă și/sau la persoanele cu boli cronice și nevaccinate.




RAJA prelungește Comandamentul pentru Situații de Urgență

 

Având în vedere prelungirea avertizărilor meteorologice de vreme severă, cu intensificări susținute ale vântului (cu rafale de 70…80 km/h) și ninsoare viscolită, Comandamentul pentru Situații de Urgență al RAJA SA rămâne activ până sâmbătă – 08 februarie 2020, ora 08.00.
Pentru a se acționa cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, ca urmare a fenomenelor meteorologice nefavorabile, în cadrul Comandamentului sunt pregătite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce asigură permanenţa în toată această perioadă.
Echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA S.A. va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.




Acestea sunt drumurile din judet, inchise sau cu circulatia restrictionata!

Situația drumurilor în județul Constanța la ora 17:00.
* Drumuri Naționale inchise: DN 2A limita de județ cu Tulcea – Ovidiu este închis
* Drumuri Naționale restricționate pentru autoturisme cu masa mai mare de 7,5 tone:DN 22 (M. Viteazu-Lumina), DN 22C (Cernavodă – Murfatlar), DN3 (Ostrov- Murfatlar) și DN 38 (Agigea-N. Vodă).
* Drumuri județene închise: DJ 222F (Miorita-Garliciu), DJ 224 Baltagesti-Crucea, DJ 223 Saraiu – Dunărea, DJ 226 B Pantelimon -DN2A, DJ 225 Saraiu-Pantelimon, DJ 222 Targusor-M. Kogălniceanu și DJ222 Peșteră-Pietreni, DJ 226A Cogealac-Râmnicu de Jos.




Un alt acoperis din Mangalia, smuls de vant!

Pompierii intervin in aceste momente pentru inlaturarea unui acoperis desprins, al unui bloc de pe Bdul 1 Decembrie. Acesta este al treilea incident, in numai cateva zile, in care acoperisul unui bloc se sfarama din cauza vantului.




Restricţii pentru autovehicule cu masa mai mare de 7,5 tone prin PTF Negru-Voda

 

Având în vedere restricționarea temporară a traficului rutier pe Drumul Național 38 (Agigea – Vamă – Negru – Vodă) din județul Constanța, ca urmare a ninsorilor abundente, traficul prin PTF Negru-Voda – Kardam, dintre România şi Bulgaria, este restricţionat pentru categoriile de vehicule care depășesc masa totală maximă autorizată de 7,5 tone.

Poliţia de frontieră va ţine permanent legătura cu autorităţile locale, precum şi cu omologii din R. Bulgaria, în vederea stabilirii unor măsuri comune, astfel încât, la ridicarea restricţiilor de circulaţie, controlul de frontieră să se desfăşoare operativ.

Participanții la traficul transfrontalier au la dispoziție aplicaţia Trafic On-line, dezvoltată de Poliţia de Frontieră Română, ce poate fi accesată pe pagina de internet www.politiadefrontiera.ro, unde pot obţine informaţii cu privire la situaţia traficului şi timpului de aşteptare prin punctele de trecere.

 




Șapte trenuri Regio, anulate, din cauza condițiilor meteo. O porțiune din A2, închisă, iar 21 de locuitori ai județului, fără curent electric!

Județul Constanța trece cu greu peste condițiile meteo nefavorabile. Au avut loc intervenții ale ISU Dobrogea pentru degajarea a 14 copaci căzuți, s-a intervenit pentru degajarea a două acoperișuri avariate din cauza vantului puternic, nouă mașini au derapat și au ieșit în afara carosabilului, acestea fiind scoase de lucrătorii de la Secția Drumuri Naționale Constanța.

O ambulanță a rămas înzăpăzită la Mircea Vodă și s-a intervenit cu un camion și o autospecială pentru scoaterea ei.

41 de localități au rămas fără curent electric, fiind afectați, în total, aproape 21.000 de clienți. Începand cu ora 5.00, a fost închis drumul DN2A, iar de la 5.30 și tronsonul Cernavodă-Constanța pe A2.

Șapte trenuri REGIO au fost anulate: Constanța-Mangalia, Medgidia-Tulcea, Constanța-Buzău și Constanța-București.




Noua localitati din judet au ramas fara curent electric!

9 localitati au ramas fara curent electric, din cauza vremii nefavorabile. Este vorba despre Albesti, Cerchezu, Chirnogeni, Dumbraveni, Independența, Lipnita, Mihail Kogălniceanu, Negru Vodă, Pantelimon. Sunt afectati 2823 de clienti.




Un copac s-a prabusit peste trei masini, la Olimp

6 pompieri cu o autospeciala de stingere, de la sectia Mangalia intervin pentru degajarea unui copac cazut peste 3 autoturisme, in stațiunea Olimp. Nu au fost inregistrate victime.




Vine codul portocaliu peste județ! Polițiștii vă recomandă să evitați deplasările fără caracter de urgență!

Având în vedere avertizarea meteorologică de cod portocaliu de ninsoare viscolită, din intervalul 5 februarie, ora 17.00 – 6 februarie, ora 08.00 a.c., polițiștii constănțeni vă recomandă:

–          Evitați deplasările care nu au caracter de urgență, în special între localități;
–          Dotați-vă autovehiculele cu anvelope de iarnă și lanțuri antiderapante;
–          Verificați starea tehnică a autovehiculului și asigurați-vă că sistemele de iluminare, climatizare și degivrare funcționează corespunzător;
–          Respectați semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri;
–          Respectați semnalizarea rutieră temporară pe segmentele de drum unde traficul ar putea fi restricționat din cauza fenomenelor meteo nefavorabile;
–          Folosiți, pe cât posibil, mijloacele de transport în comun.




Bilant al politistilor constanteni: sesizările penale au scăzut cu 0,61 % față de anul 2018

 

În anul 2019, polițiștii din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța și-au direcționat eforturile pentru apărarea vieții și integrității cetățenilor și pentru tragerea la răspundere a celor care se fac responsabili de comiterea unor fapte care aduc atingere acestor valori.
Anul precedent a fost caracterizat printr-o situație operativă complexă. Cu toate acestea, s-a înregistrat un trend descendent al infracționalității.

Serviciul Ordine Publică
La nivelul județului Constanța, sesizările de natură penală au scăzut cu 0,61 % față de anul 2018. Pe un trend descendent se înscriu: furturile din buzunare, poșete (-21,09%), din locuințe (-26,28%), infracțiunile care aduc atingere domiciliului și vieții private (-3,92%), ultrajul asupra polițiștilor (-22,22%), infracțiunile contra patrimoniului (-7,23%), tâlhăriile (-0,33%).
Din cele 28.218 de intervenţii la evenimente, 18.564 sunt deplasări la faţa locului efectuate sub 10 minute şi 2.197 au fost de până la 15 minute.
În mediul rural, situația operativă arată că au fost înregistrate scăderi la următoarele tipuri de infracțiuni: infracțiunile contra libertății și integrității sexuale (-2,43%), ultrajul (-50%), infracțiunile contra patrimoniului – furturi (-6,70%), din societăți comerciale prevăzute cu sisteme de pază (-51,85%), din curți, anexe, gospodării (-50,71%), din locuințe (-10,21%).
Serviciul Investigații Criminale
Pe linie de cercetare penală, în anul 2019 s-a constatat faptul că, la nivelul I.P.J. Constanța, 14.000 dintre infracțiunile sesizate sunt de natură judiciară, fiind înregistrată o scădere față de anul 2018.
În ceea ce privește infracțiunile contra persoanei și infracțiunile de mare violență, în anul 2019, nicio infracțiune de mare violență nu a rămas cu autor neidentificat.
Majoritatea infracțiunilor de mare violență înregistrate în anul 2019 sunt comise în urma unor conflicte spontane, în locuințe sau dependințe, între membrii familiei, cunoștințe sau prieteni. Tocmai din această situație, acest tip de faptă este extrem de greu de prevenit.
Per ansamblu, infracțiunile sesizate contra patrimoniului înregistrează scăderi față de anul 2018 (-7,23%), la principalele infracțiuni care aduc atingere patrimoniului persoanei, respectiv furturile (-16,69%) și înșelăciunea (-4,20%). Scăderi semnificative se înregistrează în cazul infracțiunilor de furt din auto (-17,14%) și furt din locuință (-26,81%).
Serviciul Rutier
Pe linie rutieră, în anul 2019 se înregistrează scăderi ale numărului de accidente rutiere, atât în ceea ce privește cele grave, cât și cele ușoare. Însă numărul persoanelor decedate a rămas la același nivel cu anul precedent, în condițiile scăderii numărului persoanelor rănite grav, ceea ce denotă o menținere a unui risc de producere a unor accidente violente, cu urmări deosebit de grave.
Printre principalele cauze generatoare de accidente rutiere, în anul 2019, se numără traversarea neregulamentară, alte preocupări de natură a distrage atenția, precum și viteza excesivă.
Activitatea de constatare a polițiștilor rutieri s-a materializat în 618 infracţiuni constatate, 23.999 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 1.771 de permise de conducere reţinute şi 1.614 de certificate de înmatriculare retrase.
Serviciul pentru Acțiuni Speciale
În anul 2019, luptătorii Serviciului pentru Acțiuni Speciale Constanța au participat la 452 de acțiuni.
Polițiștii din cadrul S.A.S. Constanța au participat la razii, percheziții domiciliare, mandate de executare, acțiuni de prindere în flagrant și au efectuat controale tehnice de specialitate (pirotehnic), colete suspecte, dar și negociere în situații de criză.
În ceea ce privește negocierea în situații de criză, la nivelul S.A.S. Constanța au existat, în anul 2019, 3 astfel de evenimente. Negocierea a fost realizată de personalul specializat, care intervine în cazul amenințărilor sau tentativelor de suicid și în cazul lipsirilor de libertate în mod ilegal.

Serviciul Criminalistic
În anul precedent, criminaliștii din cadrul I.P.J. Constanța au defășurat activităţi permanente de implementare, examinare, comparare a urmelor papilare ridicate cu ocazia cercetării la fața locului, a fotografiilor de semnalmente şi a datelor biometrice. Pe lângă toate aceste activităţi, în anul 2019 a fost efectuat un volum ridicat de verificări în ceea ce priveşte persoanele dipărute şi cadavrele cu identitate necunoscută, astfel reușind să fie soluționate în timp util cauzele de cadavre descoperite pe raza judeţului (inclusiv în mare) dar şi cauzele cu minori dispăruţi.
Cu privire la activitatea de cercetare la fața locului, în special la cazurile de mare violență, inclusiv prin aportul criminalistic, în anul 2019, niciun dosar penal nu a rămas nesoluționat.
Totodată, un aport important l-a avut utilizarea câinelui de serviciu (Lebac), poreclit Bingo datorită succeselor avute, acestuia fiindu-i acordat, în 2019, premiul I de către inspectorul general al Poliției Române.
În anul 2019, un pas important pentru Serviciul Criminalistic a fost înființarea Compartimentului de examinare IT (pentru percheziții informatice).

Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase
Pe parcursul anului 2019, a continuat trendul descendent de reducere a numărului de deținători de arme de foc. Astfel, s-a ajuns la un număr de 3.088 de persoane (față de 3.504, în 2018). Activitatea prioritară, în anul precedent, a reprezentat-o scoaterea de pe piață a armelor letale și neletale, deținute ilegal, sens în care, în această perioadă, au fost identificate și scoase de pe piață 15 arme, dintre care 7 arme provenite din activități de contrabandă.
Au fost, totodată, desfășurate activități pe linia combaterii braconajului cinegetic, a identificării activităților ilegale cu articole pe bază de amestecturi pirotehnice, precum și acțiuni de verificare a persoanelor juridice care desfășoară activități ilegale cu substanțe toxice din gama DDD-urilor. În acest sens, se pot menționa indisponibilizarea, în vederea confiscării, a 3.350 de kilograme de articole pirotehnice.
Poliția municipiului Constanța
În anul 2019, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Constanța au fost sesizați cu privire la comiterea a 6.665 de infracțiuni, în scădere cu 10,48 % față de anul 2018.
Important de menționat este faptul că numărul infracțiunilor sesizate contra patrimoniului a scăzut cu 889 de fapte, față de anul precedent. În acest sens, infracțiunea de furt a înregistrat o depreciere de 24,6 % (de la 2.959 în 2018 la 2.230 în 2019). Aceeași tendință de scădere o întâlnim și în ceea ce privește infracțiunile de furt din locuință (-169 de fapte), furturi din autovehicule (-33 de fapte), furturile din buzunare (-70 de fapte), furturi de componente din exteriorul autovehiculului (-30 de fapte).
În ceea ce privește violența în familie, în perioada menționată au fost aplanate 454 de stări conflictuale intrafamiliale, constatându-se o creștere a numărului persoanelor cercetate pentru infracțiuni de violență în familie.
Consumul excesiv de alcool, neajunsurile de natură economică sau lipsa de educație civică sunt cauzele care generează scandaluri și violențe, mai ales asupra femeilor și minorilor. În perioada de referință, la solicitarea victimelor, au fost emise 124 de ordine de protectie.




RAJA activează Comandamentul pentru Situații de Urgență

ploaie

 

Ca urmare a atenționărilor meteorologice de intensificări ale vântului (cu rafale ce vor depăși 60…70 km/h) și ninsori viscolite, la nivelul RAJA S.A. s-a decis activarea Comandamentului pentru Situaţii de Urgenţă, începând de mâine, miercuri – 05 februarie 2020, ora 08.00, până joi – 06 februarie 2020, ora 16.00.
Pentru a se interveni cu promptitudine în rezolvarea problemelor ce pot apărea în funcționarea sistemelor operate, în cadrul Comandamentului au fost constituite zeci de echipe de intervenţie la nivelul localităților deservite, dotate cu utilajele necesare, ce vor asigura permanenţa în toată această perioadă.
Echipele noastre de intervenție vor depune toate eforturile pentru menținerea serviciilor de alimentare cu apă şi de canalizare la parametrii optimi. Singurele probleme care pot apărea în funcţionarea sistemelor de distribuţie apă și canalizare, care nu țin de operativitatea echipelor noastre, sunt cele legate de lipsa energiei electrice (căderi de tensiune sau cabluri şi fire de înaltă tensiune smulse de vânt). În aceste condiţii, rugăm toţi abonaţii să dea dovadă de înţelegere, pentru că RAJA S.A. va face tot ce este necesar pentru reluarea alimentării cu apă imediat ce vor fi rezolvate problemele apărute în furnizarea energiei electrice.
Totodată, facem un apel către toţi consumatorii care înregistrează probleme la sistemul de alimentare cu apă potabilă şi canalizare, pentru remedierea acestor situaţii într-un timp cât mai scurt, să sesizeze toate avariile apărute la dispeceratul societăţii, la numărul de telefon: 0241.924.




Pentru remedierea unei avarii RAJA, trafic blocat parțial pe strada Ion Lahovari din Constanța!

apa-este-viata-1

 

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 100 mm, de pe strada Ion Lahovari, din municipiul Constanța, echipele de intervenție RAJA au fost nevoite să blocheze traficul auto pe această stradă, tronsonul delimitat de străzile Ioan D. Chirescu și Eremia Grigorescu, astăzi – 04 februarie 2020, în intervalul orar 09.00 – 14.00.

În vederea desfășurării lucrărilor de reparații, zona a fost împrejmuită și semnalizată corespunzător, iar pentru fluidizarea traficului a fost anunțată și Poliția Locală.

Abonații din zonă nu sunt afectați de această avarie, întrucât echipele de intervenție încearcă să efectueze reparația cu conducta sub presiune.

Ne cerem scuze participanților la trafic din zona respectivă pe care îi asigurăm că echipele RAJA Constanța vor face tot posibilul pentru remedierea avariei într-un timp cât mai scurt.

 




Deşi va avea buget local auster, primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan va deschide pentru cetăţeni un dispensar şi o piaţă de peşte

Chiar dacă anul acesta, va trebui trebui să se descurce cu mai puţine fonduri, având în vedere reducerea bugetului local, edilul comunei Pecineaga, Niculae Stan nu abandonează proiectele de interes pentru care a început demersurile în 2019. La sfârşitul acestei luni, va fi aprobat bugetul de venituri şi cheltuieli aferent anului 2020, care se va ridica la 700.000 de euro, faţă de 1,1 milioane de euro cât era în 2019. „Se anunţă un an dificil, cu un buget mai mic, din care trebuie asigurate salariile şi utilităţile pentru a putea funcţiona corespunzător. Apoi, trebuie să avem un grad de încasare de 100%, pentru că orice leu contează. Chiar şi în aceste condiţii, nu voi renunţa la proiectele pentru care am realizat documentaţia necesară cu luni bune în urmă. Astfel, sunt bucuros să vă informez că la sfârşitul lunii martie vor fi începute lucrările de construcţie a unui dispensar, cât şi a unei pieţe de peşte. Cele două contracte au fost semnate, astfel că în curând le vom începe efectiv. De asemenea, vom achiziţiona un buldoexcavator, necesar la lucrările din comună. Nu în ultimul rând, vom racorda comuna la reţeaua de gaze naturale, vom continua programul de asfaltări cu reabilitarea a 15 km de drumuri din Pecineaga şi satul Vânători. În acelaşi timp, vom continua reabilitarea tramei stradale începute anul trecut. Pentru 2020, zon inclusă în programul de reabilitare se va întinde de la Şcoala Gimnazială nr. 2 până la grădiniţă, suprafaţa totală fiind de peste 1 km”, a declarat primarul comunei Pecineaga, Niculae Stan.

Tot anul acesta, vor fi începute demrsurile pentru construirea unui nou cămin cultural, a unei săli de sport, cât şi a unui sediu nou al Primăriei. Toate aceste trei proiecte se vor derula prin Compania Naţională de Investiţii (CNI).




Avarie RAJA pe bulevardul Tudor Vladimirescu din localitatea Eforie Nord!

apa-este-viata-1

 

Pentru remedierea unei avarii pe conducta de alimentare cu apă, cu diametrul de 560 mm, de pe bd. Tudor Vladimirescu, din localitatea Eforie Nord, RAJA SA a fost nevoită să întrerupă furnizarea apei potabile, astăzi – 03 februarie 2020, în intervalul orar 13.00 – 18.00.

Sunt afectați de lipsa apei consumatorii de pe străzile Mării și Gării.

Ne cerem scuze pentru neplăcerile create abonaților pe care îi asigurăm că echipele de intervenție vor face tot posibilul pentru finalizarea lucrărilor și reluarea furnizării apei potabile în cel mai scurt timp.

 




Din cauza unei avarii RAJA, presiuni scăzute în mai multe cartiere din Constanța!

apa-este-viata-1

 

RAJA SA a fost nevoită să reducă presiunea apei potabile astăzi – 03 februarie 2020, ca urmare a unor avarii survenite la conductele de aducțiune, cu diametrul de 800 mm, de la sursele Cișmea 1B și Cișmea 1C, care asigură necesarul de apă pentru stația de tratare și pompare Palas din municipiul Constanța.

În aceste condiții, până în jurul orei 20.00, vor avea apă cu presiuni scăzute la robinete consumatorii de la etajele superioare ale blocurilor alimentate de Stația de Tratare și  Pompare Palas, din zonele: CET, Viile Noi, Medeea, Palas, Brătianu, Km 4-5, Km5, Poarta 6, Abator, Gara, Casa de Cultura, Inel I și Inel II și Coiciu.

Ne cerem scuze faţă de consumatorii afectaţi de aceste lucrări şi îi asigurăm că RAJA SA Constanţa va face tot ce este necesar pentru finalizarea acestor intervenţii şi reluarea furnizării apei potabile la parametri optimi într-un timp cât mai scurt.

 




Prins beat, la volan, circulând prin Pecineaga!

La data de 1 februarie a.c., în jurul orei 23.00, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 18 ani, care a condus un moped pe strada Mangaliei din comuna Albești, fără a poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.
Ieri, 2 februarie a.c., în jurul orei 01.20, polițiști din cadrul Secției 3 Rurală Mangalia au identificat un bărbat, de 24 de ani, care a condus un autoturism pe raza comunei Pecineaga, în timp ce se afla sub influența băuturilor alcoolice. În urma testării cu aparatul etilotest a rezultat o valoare de 0,97 mg/l alcool pur în aerul expirat. Bărbatul a fost condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge. Acesta a fost implicat
într-un eveniment rutier soldat cu pagube materiale.



Se întrerupe curentul electric la Tuzla și Mangalia!

Enel

Pentru lucrările anuale de reparaţii şi întreţinere instalaţii şi reţele electrice, precum şi posturi de transformare, SC E- Distribuţie Dobrogea SA – Zona MT-JT Constanţa, anunţă întreruperea furnizării energiei electrice în timpul lucrărilor, după următorul program:

Comuna Tuzla – strada Eternității, în intervalul 8.00-16.00

Municipiul Mangalia: str Negru Voda, Bloc A 100 Scara A, B ,C ,D ,E  ; Bloc B 60 Sc . A ,B,C ;  Bloc C 20 , Bloc O , Bloc J Sc . A, B.Bloc 17 Sc . B ; Bloc T2 , Spatii Comerciale ,  Camin CM , Camin C2 bis , Bloc CMZ , Cartier Case Negru Voda, în intervalul 9.00-12.00