9 noiembrie 2024 15:36

Pentru că reducerea gigacaloriei se lasă aşteptată, consilierul Paul Foleanu ameninţă cu o „extraordinară”!

Amânarea proiectului privind reducerea gigacaloriei de la 295 la 195 lei, a stârnit mânia membrilor PDL care au făcut declaraţii „la cald”. Pe de o parte, iniţiatorul proiectului, consilierul local Paul Foleanu spune că regretă faptul că ai săi colegi din Consiliu „nu au înţeles urgenţa adoptării reducerii gigacaloriei. În mod nelegal, deşi proiectul a fost introdus pe Ordinea de zi a şedinţei, s-a insistat amânarea votului până la o întâlnire viitoare. Asigur cetăţenii că nu voi renunţa la reducerea tarifului şi dacă până la data de 15 ianuarie 2014, nu se va convoca o şedinţă în acest sens, voi face demersuri pentru o extraordinară. Consider ca scăderea preţului de producţie a gigacaloriei, o dată cu introducerea gazelor, să se regăsească şi în buzunarele cetăţenilor care trebuie să achite facturi mai mici la întreţinere. De asemenea, ţin să îi mulţumesc domnului primar Cristian Radu pentru faptul că a înţeles utilitatea demersului meu, introducând proiectul pe Ordinea de zi a şedinţei de miercuri seara”, a precizat consilierul PDL, Paul Foleanu.

La rândul său, liderul PDL Mangalia, Zanfir Iorguş se declară dezamăgit de amânarea proiectului cu pricina, considerându-i vinovaţi pe membrii USL. „Sunt convins că aleşii trimişi în Consiliu de către cetăţeni nu îi vor uita, ci, dimpotrivă, se vor gândi la perioada grea prin care aceştia trec şi, astfel, vor vota reducerea cu 100 de lei a gigacaloriei. Sper că vor înţelege că tariful actual este prea mare pentru cetăţeni. Salut, în schimb, eliminarea taxelor speciale absurde, mai ales că agenţii economici, aceia care mai reuşesc să funcţioneze, au nevoie de o gură de oxigen”, a spus Zanfir Iorguş.